Becarusa este un soi de grâu din genetică de ultimă generaţie, din portofoliul Saaten Union, cu perioada de vegetaţie timpurie, atât ca apariție spic, cât și maturitate fiziologică fiind pretabil de cultivare atât în condiții de secetă și arsiţă, precum și la temperaturi scăzute pe perioada iemi. Soiul prezintă conținut ridicat de proteină și calități foarte bune pentru panificație și morărit (clasă A de panificaţie);
Soiul Becarusa cu randament mare al producţiilor agricole este recomandat în toate zonele favorabile culturii grâului de toamnă, în special în cele unde predomină soiuri cu maturități timpurii şi semitimpurii. Acest soi are o înfrățire puternică şi prezintă o rezistenţă foarte bună la iernare, dar şi la îngheţurile târzii din primăvară, precum și o toleranță excelentă la secetă, la cădere dar și la principalele boli din cultură.Densitatea de semănat recomandată 360-380 b.g/m², ce oferă o densitate medie la recoltat de peste 850 spice/mp.
