În perioada 27.06-18.07.2022 inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au verificat 654 de unităţi de vânzare cu amănuntul şi alimentaţie publică, fiind aplicate 138 de sancţiuni în valoare de 1.702.600 de lei. Au fost emise o ordonanță de interzicere a activității şi patru ordonanţe de suspendare temporară a activităţii.
De asemenea a fost confiscată şi trimisă către neutralizare o cantitate de 480,16 kg de produse alimentare (peşte, carne, produse din carne, preparate culinare), care nu corespundeau din punct de vedere al calităţii şi siguranţei alimentare.
Echipele de inspectori din cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2022” activează în nouă locaţii, care acoperă întreg litoralul Mării Negre, de la localitatea Corbu până la localitatea Vama Veche.
În urma acestor controale s-au constatat deficiențe cu privire la:
- comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar;
- ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare;
- condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție;
- depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
- folosirea ambalajelor, ustensilelor, recipientelor şi utilajelor în stare insalubră.
- comercializarea de produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit.
Inspectorii „Comandamentului Sezon Estival 2022” vor intensifica acţiunile de verificare în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în pensiuni, tabere şcolare, creşe şi grădiniţe. O atenţie sporită va fi acordată târgurilor şi festivalurilor culinare.
ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.