Campionii adevărați sunt tot hibrizii Pioneer!

Cele două concursuri au fost câștigate detașat de P0943 și P9978

 

Performanţa în materie de producţie şi stabilitate a geneticii Pioneer® este confirmată de rezultatele obţinute la ambele concursuri de notorietate publică din România, organizate de Asociaţia Cultivatorilor de Porumb din România – Orezu, judeţul Ialomiţa şi Târgu Frumos, judeţul Iaşi.

Brandul Pioneer® al companiei Corteva Agriscience™ a demonstrat din nou! Campionii absoluţi, incontestabili, sunt “coloşii” hibrizi din noua genetică, aruncaţi în lupta de pe piaţa din România.

Aşa cum am anunţat, vom lansa 10 noi hibrizi anul acesta în portofoliul Corteva care vor revoluţiona producţiile la cultura porumbului.

Realitatea este chiar aici, demonstrată de miile de date statistice obţinute din loturile proprii de testare şi cercetare, confirmată de marile evenimente publice de anul acesta.

P0943, un hibrid tardiv din portofoliul nostru, a reuşit, aşa cum de altfel ne aşteptam, să câştige ambele concursuri. De reţinut denumirea acestui hibrid, pentru că va ocupa capul de afiş al tuturor recordurilor obţinute în România în următorii ani.

În ascendenţă are ca părinţi pe campionul american absolut al producţiilor – P1197 cu care David Hula a stabilit recordul de producţie la 532 bu/acr (aproximativ 33,4 t/ha) şi cea mai stabilă linie pe această maturitate din genetica Pioneer®, rezultând acest hibrid fabulos, ale cărui producţii nu pot fi egalate încă în România, dar cu o stabilitate remarcabilă.

Pentru că datele obţinute în cele două concursuri nu au fost prezentate în ordinea performanţei de producţie, pentru informarea corectă a fermierilor o vom face noi.

Recoltare Orezu (top 20):

Nr. Crt. Companie

Hibrid

Grupa FAO Umiditatea la recoltare Producţie LOT (kg/2245mp) Producţia fizică LOT (kg/ha)

Producţie STAS LOT (kg/ha) la umiditate 14%

1 CORTEVA  0943 490 20,3 3680 16392 15191
2 Competiţie hibrid 480 20,6 3545 15791 14579
3 Competiţie hibrid 410 14,1 3260 14521 14504
4 Competiţie hibrid 480 18,4 3395 15122 14349
5 Competiţie hibrid 420 17,4 3350 14922 14332
6 Competiţie hibrid 480 18,3 3345 14900 14155
7 Competiţie hibrid 450 17,3 3300 14699 14135
8 Competiţie hibrid 420 16,8 3240 14432 13962
9 Competiţie hibrid 490 19,2 3315 14766 13873
10 Competiţie hibrid 420 13,4 3055 13608 13703
11 Competiţie hibrid 360 14,9 3080 13719 13576
12 Competiţie hibrid 440 15,1 3070 13675 13500
13 CORTEVA P0217 420 17,8 3165 14098 13475
14 Competiţie hibrid 390 12,8 2975 13252 13437
15 CORTEVA P0937 480 20,1 3240 14432 13408
16 Competiţie hibrid 370 13,9 2990 13318 13334
17 Competiţie  hibrid 470 17,9 3125 13920 13289
18 CORTEVA P9610 330 12,5 2930 13051 13279
19 Competiţie hibrid 380 13,4 2955 13163 13254
20 Competiţie hibrid 480 18,7 3120 13898 13138

 

Corteva, în TOP 20, are 4 din cei 6 hibrizi inscrişi în competiţie. Dacă analizăm datele pe media tuturor hibrizilor intraţi în competiţie pe fiecare companie, situaţia se prezintă astfel:

Companie

Media pe cei 6 hibrizi participanţi, STAS, kg/ha

Spor de producţie faţă de media generală (toţi hibrizii participanţi la Orezu), STAS, Kg/ha

CORTEVA 13430 915
Competiţie 13381 866
Competiţie 12896 381
Competiţie 12853 338
Competiţie 12817 302
Competiţie 12772 257
Competiţie 12635 120
Competiţie 12314 -201
Competiţie 11052 -1463
Competiţie 11000 -1515

 

De menţionat că, la toate ediţiile evenimentului de la Orezu, Pioneer® a fost de departe câştigătorul mediilor pe hibrizi, demonstrând STABILITATEA excepţională a portofoliului la niveluri de productivitate foarte ridicate.

Recoltare Târgu Frumos:

Companie

Hibrid

FAO % Producţie pe ha Fizic

Producţie pe hectar STAS

1 Corteva P0943 490 28.4 18,780 15,628
2 Corteva P9978 390 18.2 14,968 14,231
3 Competiţie hibrid 390 19.3 15,148 14,209
4 Competiţie hibrid 380 17.6 14,627 14,009
5 Corteva P9889 380 19.3 14,928 14,002
6 Competiţie hibrid 350 19.0 14,848 13,990
7 Competiţie hibrid 420 20.0 15,028 13,980
8 Competiţie hibrid 420 21.7 15,309 13,932
9 Competiţie hibrid 400 17.4 14,386 13,812
10 Competiţie hibrid 370 18.7 14,567 13,771
11 Corteva P9610 350 16.9 14,165 13,682
12 Competiţie hibrid 390 20.3 14,687 13,617
13 Corteva P9415 340 16.5 14,005 13,603
14 Competiţie hibrid 400 18.9 14,085 13,277
15 Competiţie hibrid 510 30.2 16,212 13,158
16 Competiţie hibrid 350 17.3 13,684 13,153
17 Competiţie hibrid 380 19.0 13,945 13,128
18 Competiţie hibrid 350 17.4 13,664 13,118
19 Competiţie hibrid 340 17.0 13,583 13,110
20 Competiţie hibrid 370 16.0 13,283 12,979

 

La evenimentul de la Târgu Frumos, Corteva are în TOP 20 toţi cei 5 hibrizi înscrişi în concurs, iar primele 2 locuri sunt ocupate tot de hibrizi Pioneer®, acelaşi P0943 şi P9978, un hibrid semitimpuriu. Analizând datele pe media hibrizilor intraţi în competiţie, situaţia este următoarea:

  Compania

Producţia STAS media a 5 hibrizi

Spor de producţie faţă de media generală (toţi hibrizii participanţi la Târgu Frumos), STAS, Kg/ha

1 Corteva 14,229 1,543
2 Competiţie 13,472 786
3 Competiţie 13,134 448
4 Competiţie 12,779 93
5 Competiţie 12,641 -45
6 Competiţie 12,358 -328
7 Competiţie 12,345 -341
8 Competiţie 10,528 -2,158
9 Competiţie 10,269 -2,417
10 Competiţie 9,521 -3,165
11 Competiţie 9,298 -3,388

 

Valentin Mihai – Category Marketing Manager Corn & Soybean Corteva Agriscience