Când aveți de lucrat suprafețe mari, nu este suficient ca utilajul să fie lat. Trebuie să poată menține ritmul, fără să ceară inutil mai multă putere și fără să facă rabat de la calitatea lucrării.
Acesta este argumentul de la care a pornit și alegerea acestei configurații: #Kverneland Qualidisc Farmer 6001 T, cu tăvălug Actipress Twin, livrată recent de colegii de la #AGCOradea.
Cu o lățime de lucru de 6 metri și viteze de înaintare de 18–20 km/h, Qualidisc Farmer a fost gândită pentru un randament ridicat la hectar.
Această versiune tractată este cu 7% mai ușoară decât Qualidisc Pro. Este un utilaj mai ușor de tras, cu un necesar mai redus de energie și asigură o compactare mai mică a solului.
Viteza contează însă doar dacă în urma utilajului rămâne o lucrare bine făcută.
#Qualidisc Farmer asigură tăierea pe întreaga lățime de lucru, precum și o bună amestecare și nivelare a solului. Poate lucra până la 10 cm adâncime și poate fi folosită atât pentru cultivarea miriștilor, cât și pentru pregătirea patului germinativ sau lucrările necesare înființării culturilor de acoperire.
Pe scurt, este o alegere pentru fermierii care caută mai mult decât o grapă de 6 metri: capacitate de lucru, consum eficient de energie și suficientă versatilitate pentru mai multe lucrări din sezon.
