Clubul Fermierilor Români solicită Guvernului reanalizarea propunerii de accizare a vinului liniștit: reducerea deficitului bugetar nu trebuie să submineze competitivitatea sectorului viti-vinicol

Clubul Fermierilor Români a transmis Ministerului Finanțelor o scrisoare de poziție prin care își exprimă îngrijorarea profundă față de intenția Guvernului de a introduce, începând cu anul 2025, o acciză de 76,19 lei/hectolitru pentru vinul liniștit, respectiv 83,81 lei/hectolitru din 2026.

Conform documentului, o astfel de măsură riscă să afecteze grav competitivitatea producătorilor români, în special a micilor viticultori și a cramelor independente, în condițiile în care cele mai multe state vitivinicole din Uniunea Europeană (inclusiv Italia, Spania, Germania, Grecia sau Bulgaria) nu aplică accize pentru vinul liniștit, păstrând un cadru fiscal favorabil producției locale.

„Această decizie ar putea conduce la scăderea suplimentară a consumului intern, la creșterea importurilor de vinuri ieftine din afara UE și la pierderea competitivității vinului românesc pe piața națională și internațională,” a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv al Clubului Fermierilor Români.

În scrisoarea transmisă Ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, Clubul propune stabilirea unei accize simbolice – de maximum 2 euro/hectolitru – pentru a păstra un echilibru între obiectivele bugetare ale statului și nevoia de protecție a unui sector agricol cu rol strategic în dezvoltarea rurală și păstrarea patrimoniului cultural.

Clubul Fermierilor Români reiterează disponibilitatea sa de a lucra în parteneriat cu autoritățile pentru formularea unor politici fiscale echilibrate, care să susțină sustenabilitatea economică a producției agricole și agroalimentare din România.