Interviu cu Dr. Viorica Chiurciu, DVM, PhD Director General Romvac Company S.A.
Stimată doamnă Director General dr. Viorica Chiurciu conduceți Compania Romvac, o emblemă în medicina din România. Care este secretul reușitei unei femei de business în contextul economic actual?
Pentru a reuși în afaceri mai ales ca femeie, trebuie să fii un om dârz, pentru că ezitarea și nesiguranța te trădea ză, se văd și te fac vulnerabilă. În plus, acestea te pot împiedica uneori, să iei cele mai bune decizii și pot fi o frână în calea dezvoltării, a ta ca femeie de business, dar și a firmei și echipei pe care o conduci. Apoi, trebuie categoric, să fii foarte bine pregătită în domeniu, fiindcă mai ales, nouă, femeilor ne este observată orice greșeală. Mai mult, reușita unei femei de business și nu numai necesită o minte analitică și atenție la detalii, la tot ce se întâmplă în organizația pe care o conduce, dar și în mediul extern pentru că aceasta depinde de el ca existență. Cum piața și circumstanțele externe cunosc o dinamică permanentă este imperios să știi să te adaptezi și să accepți schimbarea. Doar așa te poți dezvolta.
Concret, care sunt atuurile unei femei manager?
Atuurile unei femei manager după rețeta proprie sunt: profesionalismul, atenția deosebită pentru detaliu care este mai degrabă apanajul femeii decât al bărbatului, tenacitatea, curajul, căci noi femeile ne-am dovedit de multe ori a fi mult mai curajoase decât bărbații, ambiția, abilitatea de a judeca cu mintea, dar și cu sufletul, simțul măsurii, capacitatea de a gestiona oameni și resurse, precum și capacitatea de a fi realistă.
Romvac este o instituție de cercetare în medicină cu mulți ani de tradiție. Ce elemente determină unicitatea companiei pe plan național, dar și la nivel mondial?
Compania Romvac face notă aparte în domeniul în care activează de 50 de ani, prin faptul că este un institut de cercetare ștințifică, de producție și dezvoltare în domeniul sănătății animalelor, oamenilor, dar și a solului și plantelor. Acest lucru îl spun nu numai prin prisma faptului că, de fapt, sănătatea animalelor o implică pe cea a oamenilor prin stoparea răspândirii zoonozelor, dar și prin faptul că Romvac și-a lansat divizia de uman, producând gama Imunoinstant cu imunoglobuline Y specifice ce au capacitatea extraordinară de a acționa preventiv și curativ împotriva patogenilor cu rezistență antimicrobiană, precum și împotriva psoriazisului și a altor boli autoimune. Mai mult, Romvac și-a extins cercetarea științifică și în domeniul agro, producând la ora actuală, biofertilizatorul Rom-Agrobiofertil NP pe bază de culturi bacteriene pentru sănătatea solulului și a plantelor și pentru producții mari.
Cum definiți termenul de femeie de carieră și de succes în acest domeniu complex al cercetării românești?
Într-adevăr, vorbim despre un domeniu complex care te solicită foarte mult și susțin acest lucru din perspectiva proprie. Consider că o femeie face carieră în cercetare prin dedicarea pentru meserie, prin competență și expertiza pe care le are în domeniul său de specialitate. Succesul vine, mai departe, prin realizări marcante, prin capacitatea de a-și asuma rolul de lider, cât și prin faptul că femeia ajunge să fie mentor pentru alți oameni de știință.
Care sunt noutățile pregătite de compania Romvac în noul an 2024?
Strategia noastră pe anul care abia a început vizează creșterea vânzărilor pe piața externă prin volum și extinderea pe alte piețe, prin lansarea de proiecte care urmăresc obținerea de produse noi pentru sănătatea oamenilor și a animalelor de companie și nu numai, dar și prin sporirea capacității de producție a îngrășământului Rom-Agrobiofertil posibilă prin investițiile în noile fermentoare care permit dezvoltarea acestui sector. De asemenea, anul 2024 înseamnă pentru Romvac și investiții în linii noi de producție care să fie conform standardelor GMP.
Sunteți o personalitate apreciată, care îmbină deopotrivă cariera profesională de cercetător cu măiestria unui manager desăvârșit și cu sensibilitatea unui artist pasionat de muzică. Metaforic vorbind, poate fi arta un medicament al sufletului?
Categoric, arta este un medicament pentru suflet. O pictură care înfățișează un peisaj frumos ne stârnește imaginația și lin ne poartă sufletul în povestea pe care mintea noastră începe să o țeasă încet, încet. Un spectacol de balet sau un cântec ne pot smulge din duritatea realității, mângăindu-ne sufletul într-o dimensiune a liniștii și a timpului ce pare că se oprește-n loc. Astfel, consider că muzica, cu puterea ei tămăduitoare, ne ajută să ne exprimăm sentimentele și să ne eliberăm sufletele.
În încheierea interviului, vă rugăm să transmiteţi un mesaj tuturor femeilor aspirante la o carieră de succes în domeniul agricol?
Domeniul agricol nu se așterne pe drum de mătase ci este unul cu multe provocări și care îți cere curaj, chiar și ca bărbat. Însă femeia a învățat să se descurce și pe terenuri dure. De aceea, încurajez femeile care vor să activeze în acest domeniu, spunându-le să își urmeze visul și să nu uite că, la baza reușitei, stă întotdeauna o foarte bună pregătire profesională, dar și ambiția, curajul, fermitatea și perseverența. Menținându-se pe această linie, femeia va cunoaște succesul în carieră inclusiv, în domeniul agricol.
Pentru tot ceea ce a reușit să realizeze ca om, femeie, mamă, soție și profesionist, pentru toate visele ei pe mai departe, pentru toate speranțele pe care ni le punem în ea, urez femeii din toată inima: “La mulți ani!”