Cooperativa Țara Mea lansează o gamă de produse alimentare pentru copii, realizate exclusiv din ingrediente naturale

Gama Bibu este disponibilă în magazinele Kaufland, Cora și online, prin e-mag.ro

Cooperativa Țara Mea anunță lansarea unei noi game de produse, de această dată destinate copiilor, realizate exclusiv din ingrediente și materii prime naturale, provenite de la producătorii români, scopul este de a veni în sprijunul părinților să își crească copiii cât mai sănătos.

Gama de produse pentru copii include în primă fază cereale, biscuiți,  pui proaspat si mai multe sortimente de mezeluri care nu au conservanti artificiali, în locul acestora fiind utilizate ingrediente naturale, respectiv diverse plante, care au proprietăți de conservare. De asemenea, produsele au foarte puțină sare și în rest doar carne.  În această etapă vor fi disponibile și iaurturi și diverse variante de snacksuri – pufuleți, sticksuri, toate naturale.

“Sănătatea copiilor noștri este foarte importantă, iar noi, la Cooperativa Țara Mea, cu ajutorul producătorilor români și a produselor acestora, avem la dispoziție toate instrumentele și resursele pentru a contribui la o alimentație mai bună a copiilor. Am văzut studii care arată că aproape 20% dintre copiii români suferă de obezitate, ceea ce este îngrijorător, iar aici cauzele sunt diverse, inclusiv un regim alimentar nepotrivit, dar și costul mai ridicat al alimentelor catalogate «sănătoase». Ne dorim astfel, să aducem pe piață o gamă de produse care să fie accesibilă unui număr cât mai mare de români”, spune Florin Burculescu, președinte Cooperativa Țara Mea.

Un pariu românesc

Prin lansarea acestei game de produse naturale pentru copii, Bibu reușește pentru prima oară să scoată pe piață produse de calitate, obținute din ingrediente naturale la prețuri destinate consumului în masă. Așa cum știm, gamele de produse naturale disponibile în magazine, în prezent, au prețuri semnificativ mai mari comparativ cu produsele obișnuite, fiind astfel accesibile doar unei categorii limitate de consumatori, cu venituri peste medie. Gama Bibu pune accent exclusiv pe calitatea produselor, ceea ce înseamnă ca vor avea termene de valabilitate extrem de mici și, pentru a păstra prețurile decente, s-a luat a doua decizie riscantă, aceea de a crește costurile de producție, în detrimentul costurilor de marketing. Acum vom afla dacă românii cumpără reclama sau produsul sănătos. 

Produsele românești, în topul preferințelor consumatorilor români

Prin lansarea acestei game de produse, Cooperativa Țara Mea dorește să valorizeze cât mai bine interesul din ce în ce mai mare al românilor pentru produsele autohtone și naturale.

“Din experiența pe care o avem deja în România am observat că din ce în ce mai mult românii vor produse românești, dar mai mai mult decât atât doresc soluții cât mai naturale. Pentru produsele realizate local lanțul de distribuție este mult mai redus, ceea ce oferă condițiile de a utiliza ingredinte cât mai naturale, pentru că acestea ajung mai repede pe rafturile magazinelor”, afirmă Florin Burculescu, presedinte Cooperativa Țara Mea.

Cooperativa Ţara Mea este cea mai mare cooperativă agricolă din România și are peste 1.000 de fermieri membri, cu activităţi pornind de la cultivarea legumelor, procesarea lactatelor şi până la producţia de carne de porc şi pasăre, produse finite şi băcănie.

Produsele din noua gamă, lansată de Cooperativa Țara Mea sub denumirea Bibu, sunt disponibile în rețeaua de supermaketuri Kaufland, în hipermarketurile Cora și on-line, prin e-mag.ro.