Corteva dezvoltă produse pentru tratarea semințelor destinate fermierilor care caută protecție sustenabilă

Andrei Doru, Category Marketing Manager Fungicide, Insecticide și SAT,
România și Republica Moldova, Corteva Agriscience

Succesul fermierul depinde într-o mare măsură de protecția corectă și eficientă a semințelor în momentul semănatului. Aceste măsuri preventive pot constitui baza unei recolte bune și a unei activități agricole reușite, așa că fermierii ar trebui să analizeze cu atenție ce semințe tratate aleg să folosească.

Tehnologia de aplicare pe semințe presupune tratarea directă a seminței, ceea ce înseamnă că produsul pentru protecția culturilor nu este aplicat pe câmp. Conținutul redus de substanță activă pe suprafața seminței și aplicarea țintită reduc impactul produselor de protecție a culturilor asupra solului și insectelor benefice. Astfel, această tehnologie contribuie la reducerea amprentei ecologice a agriculturii, în conformitate cu strategia „De la fermă la consumator” a Comisiei Europene din 2020, care urmărește reducerea cu 50% a utilizării produselor de protecție a culturilor în Uniunea Europeană până în 2050.

Compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience lucrează la dezvoltarea tehnologiilor aplicate pe semințe care protejează eficient semințele împotriva agenților patogeni și dăunătorilor încă din momentul semănatului. În plus, utilizarea tehnologiilor aplicate pe semințe protejează sănătatea solului, asigură culturi mai sănătoase prin tratamente biostimulante și contribuie la dezvoltarea și menținerea practicilor agricole durabile.

Tehnologia LumiGEN™ este o soluție integrată pentru tratarea semințelor, dezvoltată exclusiv pentru semințele Pioneer® deținute de Corteva, care sprijină relația dintre sol și plantă printr-o rețea de rădăcini mai puternică, îmbunătățind toleranța la stres și creșterea rapidă a plantelor. În România, produsul reușește să diminueze riscurile de producție și ajută plantele să se dezvolte armonios, în special pentru culturile de floarea-soarelui și rapiță. De exemplu, Lumisena™ 200 FS este un fungicid care protejează culturile de floarea-soarelui chiar și în cele mai dificile condiții, substanța activă oxatiapiprolin având un spectru larg de activitate fungicidă. De asemenea, insecticidul Lumiposa® 625 FS oferă un control excelent împotriva insectelor, protejând tinerele plăntuțe de dăunători principali și asigurând un început foarte bun pentru culturile de rapiță.

Cosmin Iancu, fermier și manager la SC PICMAR PROD, a explicat beneficiile tehnologiei: „Am decis să folosesc tehnologia LumiGEN™ pentru culturile de floarea-soarelui, obiectivul fiind asigurarea răsăririi și a vigorii la început. Lumisena™ 200 FS a oferit protecție plantelor în stadiul incipient al floarea-soarelui și mi-a oferit un control bun asupra Plasmopara halstedii, ceea ce a dus la o productivitate mai mare și culturi mai puțin sensibile la stresul climatic.”

În plus, semințele tratate în condiții industriale sunt mai sigure pentru operatori și reduc riscul de impact asupra sănătății fermierilor români, care în trecut tratau semințele manual, expunându-se la riscuri. Învelișul industrial asigură, de asemenea, o acoperire uniformă a semințelor, prevenind pierderea produsului de protecție în timpul semănatului și oferind astfel protecție maximă seminței.

Prin activitățile sale de cercetare și dezvoltare, Corteva îmbunătățește continuu tehnologia de tratare a semințelor pentru a oferi fermierilor semințe care protejează investițiile, asigură profitabilitatea și contribuie la o agricultură sustenabilă. Fermierii pot afla detalii despre stocurile de semințe tratate cu insecticide contactând reprezentanții și consultanții regionali ai Corteva, ale căror date de contact sunt disponibile pe site-ul companiei.

Despre Corteva Agriscience  

Corteva Agriscience este o companie globală, eminamente agricolă, tranzacționată la bursă, ce combină inovația de vârf din industrie, implicarea clienților și execuția operațională pentru a oferi soluții la cele mai mari provocări agricole din lume. Corteva generează opțiuni avantajoase pe piață prin strategia sa unică de distribuție, împreună cu mixul său echilibrat și divers de semințe, produse de protecția a plantelor și servicii digitale la nivel mondial. Având în portofoliu unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, ce pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să maximizeze productivitatea fermierilor, colaborand in acelasi timp cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare.  

Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro. 

Urmăriţi Corteva Agriscience pe FacebookInstagramLinkedInTwitter şi YouTube.