Crescătorii de ovine și-au expus problemele în întâlnirea cu ministrul agriculturii, Nechita-Adrian Oros

www.turnulsfatului.ro

Sute de crescători de animale din toată țara, în special  de ovine, au participat joi 30 ianuarie la o întâlnire cu ministrul agriculturii, Nechita-Adrian Oros organizată la Centrul Cultural ”Ion Besoiu” din Sibiu.

Fermierii au atras atenția privind samsarii de animale care sunt ca ciorchinele de strugure, iar despre fondurile europene că acestea sunt  ca mărul tău pus în fața altuia.

Toate discuțiile s-au învârtit în jurul banilor, de la pășuni la arende și de la subvenții la exporturi. În plus, printre alte problem expuse, oierii au cerut și eliberarea de certificate de origine la berbecii de reproducţie, cu test de paternitate.

”Domnule ministru, statul ne-a învățat să furăm! Ne-a obligat să cumpărăm berbeci mai slab genetic decât avem noi și pentru că ținem la rasele noastre a trebuit să schimbăm crotaliile din ureche, să le punem pe berbecii noștri pentru a nu pierde gena. Am făcut ceva ilegal și imoral. Noi știm bine ce trebuie să oprim în fermă și ce potențial avem. Cerem egalitate, nu alții să primească milioane și noi să murim. Vrem egalitate și dreptate, nu mai trebuie să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”, a spus Dan Petrescu, președintele Asociației Profesionale a Ciobanilor și organizator al conferinței.

La rândul său ministrul agriculturii, Nechita-Adrian Oros a explicat: ”N-am venit aici să vă fac promisiuni populiste sau să vă spun lucruri care să dea bine, am venit ca să vă spun adevărul. Sunt foarte multe probleme vechi şi noi. Noi trebuie să pregătim anul acesta Planul Naţional Strategic, cum gândim noi şi cum vrem să cheltuim banii care vor veni în următorii şapte ani de la Comisia Europeană pe Politica Agricolă Comună, de aceea vreau să am o discuţie foarte amănunţită cu fiecare asociaţie profesională, să vedem ce lucruri au funcţionat, care nu au funcţionat, cum putem îmbunătăţi. Ştiu că sunt foarte multe nemulţumiri în sistem”.