Originară din Asia, varza de Pekin s-a răspândit în întreaga lume odată cu pătrunderea bucătăriei chinezeşti în cultura occidentală. Varza de Pekin necesită un sol bogat în humus şi umiditate. Creşte bine pe solurile de loess, aluviale, intens fertilizate organic. pH-ul solului ar trebui să fie între 6,5-7,5. Nu creşte bine pe soluri cu un pH mai scăzut şi este frecvent infestată cu hernia rădăcinilor de varză. De aceea trebuie evitată cultivarea după alte specii vărzoase. Bune plante premergătoare sunt cereale şi leguminoasele, ţelina, cartoful şi sfecla.
Varza de Pekin nu trebuie tratată complet ca o varză, ci ca o altă legumă, în special în faza de producţie a răsadurilor. În China, vara, ziua este mai scurtă cu câteva ore decât în această zonă. Din această cauză, cultivarea în mijlocul verii, atunci când ziua este mai lungă, este riscantă, din cauza formării premature a bobocului de floare, ceea ce accelerează şi scurtează perioada de recoltare. Cele mai favorabile temperaturi pentru varză sunt în toamnă, atunci când producţia de răsad are loc la temperaturi medii de 20OC, iar apoi scad până la aproximativ 10OC. Seminţele se pun la germinat într-o seră încălzită, în strat de turbă; apoi se tratează împotriva viermilor de varză. Până în faza de două frunze, ziua şi noaptea trebuie menţinută o temperatură între 20-22°C, după care, gradual se reduce, pentru ca înainte de plantare, noaptea, temperatura să fie între 8-10°C, iar ziua între 15-17°C .
Câmpul trebuie să fie arat bine şi în profunzime cu o prăşitoare sau un cultivator cu agregat cu cilindru, ceea ce previne uscarea. Plantarea se face în pământul proaspăt arat, până la jumătate din înălţimea ghiveciului. O sădire mai adâncă, duce la putrezirea plantelor.
Majoritatea culturilor de varză de Pekin se cultivă sub protecţie. În tunelurile din folie se poate planta, de la începutul lunii aprilie, iar pe câmpurile destinate pentru a fi acoperite cu ţesătură, începând cu a doua decadă a lunii. Pentru producţia fără acoperire, plantarea este posibilă doar în luna mai. Varza de Pekin are o perioadă foarte scurtă de vegetaţie şi, din această cauză, toate operaţiile de protecţie se limitează la prevenirea unor boli, tratarea seminţelor şi protejarea în toate fazele de creştere ale plantei. Ţinând cont de densitatea mare de plantare, operaţiunile de îngrijire pot fi efectuate numai cu unelte mecanice fine sau manual.
În culturile de primăvară, cel mai mare pericol sunt dăunătorii, în special, viermii de varză, gărgăriţele şi muştele. Pentru protecţie, trebuie folosit un preparat cu o perioadă de pauză scurtă (7-14 zile) şi pe cât posibil cât mai puţin toxic. După plantarea la locul definitiv, cea mai periculoasă perioadă este luna mai, din cauza atacului de dăunători.
În timpul vegetației de pe câmp, începând din faza de dezvoltare a căpăţânii, există riscul de apariţie a bolilor, în special a alternariozei şi putregaiului cenuşiu. În perioadele în care lipsesc precipitaţiile, este necesară irigarea plantelor, în doze mici (5-10 mm apă) şi la un interval de 3-4 zile. În cazul unui deficit de calciu în sol, în perioadele de secetă, foarte des marginile frunzelor din partea superioară a căpăţânii se necrozează. Pentru a preveni apariţia acestei carenţe, în faza de formare a căpăţânii, se aplică soluţie de azotat de calciu granulat 1% sau azotat de calciu lichid 2-3%.
Pentru vânzarea în condiţii sigure a căpățânilor de varză, acestea se recoltează fără frunzele de protecţie şi se ambalează în folie, care o protejează perfect împotriva ofilirii şi uscării rapide. Cele mai potrivite pentru recoltare sunt căpăţânile bine formate şi tari. Varza de Pekin rezistă la temperaturi scăzute pe timp de noapte, chiar şi până la -5°C, dar recoltată după îngheţ, se păstrează mai puţin. Se recomandă recoltarea după amiaza, atunci când plantele sunt uscate. Căpăţâna trebuie tăiată împreună cu coroana de frunze de protecţie şi uşor aşezată în cutii de plastic sau de lemn.