În ultima vreme se tot vorbește despre cum trebuie “întreținută” miriștea după recoltarea cerealelor păioase, dacă trebuie sau nu trebuie arat, de GAEC-uri etc. Cu toate acestea, chiar dacă a fost secetă, buruienile și-au făcut apariția în majoritatea miriștilor, acestea având chiar o densitate mare.
Dar ce ne facem când într-o parcelă pe care a fost cultivat grâu și-a făcut apariția samulastra de floarea soarelui cultivată cu 2 ani în urmă, așa cum se vede și din imaginea de mai jos.
Dacă este lăsata până în toamnă, este posibil că plantele de floarea soarelui să ajungă la maturitate și, odată cu lucrările poate minime de pregătire a terenului, să se introducă în sol și aceste plante cu semințele ajunse la maturitate. După cum se știe, samulastra de orice plantă de cultură este rezistentă la erbicide, deci trebuie intervenit înainte că plantele de floarea soarelui să ajungă la maturitate.
Soluția rapidă, chiar dacă este secetă, este un erbicid total. Specialiștii ALCEDO recomandă una din formulele ROUNDUP CLASSIC PRO, ROUNDUP EXTRA, ROUNDUP ENERGY sau NASA, aplicat în funcție de gradul de imburuienare, în doză de 1,5-5 l/ha.
Atenție! Pentru o eficacitate cât mai bună se recomandă adăugarea unuia din adjuvanții: HURRICANE (0,1 l/ha) sau SILWETR STAR (0,1 l/ha).