Fabrica de Lapte Brașov, producătorul local al brandului Olympus, a participat la discuțiile mediate de Consiliul Concurenței pe tema acordului voluntar privind reducerea prețului laptelui de consum. Compania a decis să se alăture inițiativei, considerând-o benefică pentru clienții finali, și urmează a agrea cu retailerii implementarea acestui acord voluntar.
Compania rămâne deschisă discuțiilor cu autoritățile pentru a identifica cele mai bune soluții în interesul consumatorilor români și pentru susținerea fermierilor și a pieței laptelui.
Despre Hellenic Dairies
Grupul Hellenic Dairies, din care Olympus face parte, are peste zece ani de prezență la raft pe piața românească, perioadă în care a investit constant pe plan local. Fabrica de lactate Olympus de la Hălchiu, județul Brașov, a fost inaugurată în 2011, iar producția sa este destinată atât pieței locale, cât și exporturilor.
Cu sediul în orașul Trikala din Grecia, Hellenic Dairies este o afacere de familie aflată la a treia generaţie de producători de lactate, cu operațiuni în 47 de ţări din toată lumea. În prezent, Olympus deține cinci fabrici în trei țări (Grecia, România și Bulgaria), care produc o gamă completă de lactate, brânzeturi, băuturi vegetale și sucuri naturale, o fabrică de apă minerală naturală, în Halkidiki, și o fabrică de băuturi răcoritoare, în Trikala.
Pentru mai multe informații, accesați www.olympusfoods.ro și https://www.facebook.com/OlympusFoodsRomania/.