DICOR LAND a inaugurat parcul de utilaje agricole de la Iași!

Compania Dicor Land, distribuitor al mărcilor Maschio Gaspardo, Lemken, Irtec, Olimac, Madara, a inaugurat oficial, cea de-a două filială a sa, la Podul Iloaei, Iași. Noul punct de lucru va asigura echipamente, utilaje, piese de schimb, service si consultanță pentru cei peste 200 de fermieri clienți ai companiei din județele Iași, Botoșani, Neamț, Vaslui, Suceava și Bacău. La eveniment au fost prezenți peste 100 de fermieri. Invitat special al evenimentului a fost doamna Sarah Singla, fermier din Franța, care a prezentat avantajele tehnologiei no till, un real succes în Franța.

Fermieri s-au bucurat de primul eveniment din domeniul agricol organizat după mai bine de un an și au ascultat atenți prelegerea susținută de doamna Sarah Singla, deținătoare a diplomei de Master în Agronomie și fermier, cu o activitate consacrată tehnologiei no-till. Sarah Singla le-a expus fermierilor care sunt avantajele adoptării tehnologiei no-till din experiența pe care o are la ferma sa sa din sudul Franței. Sarah a promovat fermierilor din nordul Moldovei conceptului Hum’s – humus, human, humility – https://hums.fr/en/hums-agronomy-for-people-and-soils) – al cărei fondator este și care se axează pe o agricultură durabilă cu impact în aspectele economice, sociale și de mediu.

Semănătoarea Gigante Presure – pentru culturi no-till

Sarah Singla le-a recomandat fermierilor semănătoarea Gigante Pressure de la Maschio Gaspardo – pe care fermierii au putut să o vadă în parcul de utilaje agricole Dicor Land de la Iași. Avantajele și beneficiile semănătorii care seamănă direct în miriște sunt, în principal: creșterea fertilității solului, creșterea materiei organice și a humusului, creșterea activităților microbiene favorabile culturii, compactare redusă a solului, stres oxidativ redus al solului, risc mai mic de stagnare a apei de suprafață, eroziune minimă a solului. Colegul nostru Adrian Năforniță – product manager – s-a asigurat ca informația să ajungă corect la fermieri și a tradus și adaptat discursul Sarei.

Cercetările stau la baza agriculturii performante
Denis Țopa - Decan al Facultății de Agricultură

Concluziile prezentării invitatei Dicor Land au fost trase de Decanul Facultății de Agricultură, dl. Conf. univ. dr. Denis Țopa care i-a încurajat pe fermieri să facă agricultură cu responsabilitate și să viziteze ferma din cadrul Centrului de Cercetări Agronomice Iaşi, acolo unde profesorii și studenții facultății fac agricultură în sistemul no-till și au deja rezultate care pot fi urmărite și analizate.

Prof. Univ. Dr. Gavril Ștefan

Fermierii au fost consiliați să își eficientizeze costurile din ferme de dl. Prof. univ. dr. Gavril Ștefan directorul departamentului pentru relațiile cu mediul economic din cadrul Facultătii de Agricultură. Acesta a atras atenția asupra faptului că tehnologia no-till poate fi adoptată în fermele care își pot permite irigații și care pot cultiva hibrizi adaptați condițiilor climatice și de sol din României. Agricultura este în continuă evoluției și cercetare și este recomandat ca fermierii să fie mereu informați pentru a putea adapta în fermele lor cele mai bune tehnologii pentru a reuși să obțină produse vegetale de calitate, baza alimentației noastre de zi cu zi.

Andreea Lupu - interpretă de muzică populară

Andreea Lupu, o studentă extrem de talentată a Facultății de Agricultură a destins atmosfera și i-a încântat pe fermieri cu un program de muzică populară moldovenească, autentică.

Finalul evenimentului i-a bucurat nespus de mult pe trei dintre fermierii prezenți care au câștigat voucherele în piese de schimb oferite de Dicor Parts.

Promoții și vouchere pentru fermieri

Toți fermierii prezenți la eveniment au fost așteptați în parcul Dicor Land de la Iași cu peste 40 de utilaje agricole, expuse pe o suprafață de peste 4000 m², aflate toate în oferte speciale, dar și de cei 10 colegi ai noștri care stau la dispoziția fermierilor din județele: Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Bacău și Vaslui.

Dicor Parts

În cadrul parcului de utilaje de la Iași, Dicor Land a deschis, așa cum are și la Galați, și un magazin de piese de schimb. Prin Dicor Parts compania pune la dispoziția fermierilor: piese de schimb, accesorii și consumabile pentru toate tipurile de utilaje și brand-uri: tractoare, semănători, scarificatoare, pluguri, combinatoare, atomizoare, prese de baloți, sisteme de irigații etc. Dicor Parts asigură serviciile de identificare piese, transport și consiliere gratuită.

Produsele de înaltă calitate, rapiditatea în ofertare și livrare, dar și consilierea gratuită pe care Dicor Land o oferă clienților printr-un personal tânăr, dinamic și profesionist, specializat în fabricile furnizorilor, au facut din compania Dicor Land unul dintre cei mai importanți parteneri pentru fermierii care își doresc o soluție aplicată pentru dezvoltarea afacerii.

Toate utilajele sunt transportate gratuit în fermele partenerilor companie, iar punerile în funcțiune sunt, de asemenea, realizate gratuit de echipa tehnică Dicor Land.

Sursa: https://dicorland.ro/2021