Doamna Adelina Popescu, directorul executiv al Asociaţiei Fermierilor din România, a plecat la ceruri

La numai o săptămână de la plecarea în eternitate a secretarului de stat și președinte al Asociației Fermierilor din România, Adrian Rădulescu, marea doamnă a agriculturii românești  Adelina Popescu l-a urmat în drumul spre ceruri.

Un nume de referință al agriculturii românești, o enciclopedie în materie dar și o iubitoare de cultură și artă, fostul ministru adjunct al agriculturii și director executiv al Asociației Fermierilor din România,  Adelina Popescu  rămâne un exemplu demn de urmat.  

O personalitate unică, un suflet nobil, un caracter deosebit, doamna Adelina Popescu a iubit din inimă meseria căreia i s-a dedicat, dar și oamenii pe care i-a ajutat necondiționat.

Invitată ca laureat,  în cadrul Galei Premiilor Business Press Agricol ediția 2019 domnia sa a transmis un mesaj de suflet agronomilor:”Agricultura reprezintă una dintre ramurile importante ale economiei româneşti, iar nouă, specialiştilor din domeniu, ne revine responsabilitatea de a ţine acest sector vital la cel mai înalt nivel profesional. Numai împreună, uniţi şi pasionaţi de agricultură, vom susţine viitorul acestui domeniu!”.

Echipa Business Press Agricol – Cotidianul Agricol deplânge dispariția fulgerătoare a doamnei Adelina Popescu şi cu nespusă tristeţe în suflet transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate şi fie ca Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace la dreapta Lui!