În decembrie 2018, MADR a emis o autorizație temporară pentru tratamentul cu insecticide neonicotinoide a semințelor de porumb și floarea-soarelui pentru campania de primăvară 2019.
Tratarea semințelor cu insecticid este obligatorie pentru ca acestea să fie ferite de insectele din sol cel puțin până în prima perioadă după răsărire.
Fermierii trebuie să știe că este strict interzis crearea de stocuri de sămânță tratată după expirarea perioadei de acordare a autorizației temporare, adică 19.04.2019.
De la încolțire și până în primele faze de vegetație, porumbul și floarea-soarelui sunt atacate de o sumedenie de insecte cum ar fi viermii sârmă sau rățișoara, uneori chiar și gândacul din Colorado.
Tanymecus dilaticollis sau rățișoara este un dăunător polifag. Deşi porumbul este planta preferată a acestei insecte, adulţii migrând pe această cultură la răsărire, totuşi în condiţiile ţării noastre s-au semnalat 34 de plante gazdă, iar în lume, 75 de specii de plante din diferite familii botanice. Dintre plantele de cultură, Tanymecus dilaticollis se poate hrăni cu grâu, orz, sorg, floarea soarelui, sfeclă de zahăr, soia, lucernă şi tutun.
Pe lângă plantele de cultură, mai există şi multe specii de buruieni care intră „în meniul” acestei insecte, cea mai importantă fiind pălămida (Cirsium arvense). După porumb, această specie satisface cel mai bine cerinţele insectei în toate stadiile de dezvoltare, pentru că pălămida are un sistem radicular foarte dezvoltat, asigurând necesarul de hrană pentru larvele care se hrănesc cu rădăcini.
Cu toate că în ultimii ani suprafeţele cu teren necultivat au scăzut, totuşi pârloagele nu au dispărut în totalitate. În pârloage se dezvoltă nestingherit multe specii de buruieni, inclusiv pălămida, prin urmare este posibilă creşterea rezervei de dăunători de la un an la altul.
