Făinarea poate fi recunoscută după următoarele caracteristici: aspectul prăfos, alb-cenuşiu, de făină, de cenuşă; atacul pe ambele părţi ale frunzelor şi încreţirea acestora, prin faptul că zonele atacate nu mai cresc; răsucirea frunzelor înspre partea lor superioară; atacul de pe partea inferioară a frunzelor, manifestat adesea sub forma unor pete cu diametrul de sub 2 cm.
Aceasta provoacă o decolorare a frunzei, asemănătoare petelor provocate de către mană; frunzele atacate de către făinare, puse pe mediu umed, nu se acoperă cu miceliu, ca în cazul atacului de mană; petele de pe partea inferioară a frunzelor apar netede şi lustruite; mirosul de “peşte stricat” ce se simte într-o plantaţie viticolă puternic atacată, sau prin frecarea între degete a frunzelor bolnave şi mirosirea acestora; boabele atacate rămân mici, tari şi cu crăpături adânci; și pe coarde se pot vedea pete de culoare brună, neuniforme ca mărime şi dimensiuni.
Organul de rezistenţă al micozei este miceliul, care iernează în muguri. Primăvara, odată cu pornirea în vegetaţie a viţelor, apar firişoare transparente, care apoi, formează un nou miceliu. Deşi, teoretic, conidiile pot germina începând de la 5°C, practic fenofaza se declanşează de la 10°C, temperatură similară cu cea a pornirii viţelor în vegetaţie. Ciuperca atacă toate organele aeriene: mugurii, lăstarii în creştere, frunzele, strugurii şi coardele. Mari pagube se produc atunci când sunt atacate bobiţele ciorchinilor imediat după “legare”, formând o pulbere albă – cenuşie, care constituie organele de înmulţire ale ciupercii. Acumulările de conidii dau aspectul de “presărare a făinii”, de unde şi denumirea sa. Conidiile sunt transportate de către vânt pe alte organe (inclusiv cele sănătoase) ale viţei de vie, pe care se fixează şi formează noi infecţii.
În funcţie de intensitatea atacului, pâsla albă-cenuşie acoperă total sau parţial organul atacat, iar sub aceste ţesuturi se produce o brunificare. Frunzele atacate (pe ambele părţi) îşi răsucesc marginile înspre partea superioară, nu mai cresc şi capătă un aspect caracteristic, de încreţire. Atât frunzele atacate cât şi mugurii se usucă şi pier, iar lăstarii în creştere iau un aspect caracteristic, de “drapel”. Boabele atacate îşi pierd elasticitatea, nu mai cresc, şi prin mărirea volumului pulpei, pieliţa se rupe. Boabele pe care apare atacul în timpul verii, rămân pe ciorchini, devin mai tari şi crapă adânc, lăsând să se vadă seminţele. Spre toamnă, pe ambele feţe ale frunzelor se formează o mulţime de puncte de culoare brună-negricioasă, numite periteci. Periteciile şi miceliile formate pe coarde nu contribuie la înmulţirea ciupercii, fiind distruse de către temperaturile scăzute din timpul iernii, astfel că nu este nevoie de aplicarea tratamentelor de iarnă. La viţele atacate rămân însă suficiente micelii în ochii de iarnă, care în primăvara următoare îşi reiau ciclul de înmulţire. Pagubele pricinuite de către făinare se realizează atât sub raport cantitativ, prin diminuarea producţiilor de struguri, cât şi calitativ, ca urmare a deprecierii gustative a boabelor şi a vinurilor ce se realizează din aceştia.
Temperatura de înmulţire a ciupercii este de 20-24°C. La peste 40°C, conidiile nu mai pot germina. Umiditatea relativă a aerului are o mică influenţă. Conidiile germinează între 25 şi 100%, fiindu-le suficientă umiditatea atmosferică. Parazitul se dezvoltă bine pe terenurile umede, înde¬osebi pe butucii viguroşi, cu mulţi lăstari şi cu multe frunze (stufoşi), în care lumina soarelui pătrunde greu, iar aerul circulă foarte puţin. Boala se dezvoltă în optim la 65% umiditate relativă a aerului.
Dintre măsurile de combatere a bolii amintim aplicarea de 5-7 tratamente/an, dublate de cele împotriva altor agenţi de dăunare: mană, putregai cenuşiu, acarieni ş.a., în fenofazele următoare: lăstarii au 3-4 frunzuliţe şi lungimea de 5-7 cm, înaintea primului tratament contra manei (numai în plantaţiile cu focare din anul precedent), după apariţia inflorescenţelor, lăstarii de 20-25 cm (doar dacă s-a înregistrat infecţia primară), înainte de înflorit (obligatoriu), imediat după înflorit (obligatoriu), la creşterea boabelor, cu circa 15 zile după înflorit, la compactarea ciorchinilor și la intrarea strugurilor în pârgă.
