Fermierii europeni, parteneri onești în bătălia împotriva schimbărilor climatice!

Europarlamentarul Daniel Buda, a vorbit despre prezentarea studiului intitulat „Manual de orientări tehnice – crearea și punerea în aplicare în UE a unor mecanisme agricole de sechestrare a carbonului în solurile agricole bazate pe rezultate”.

”Studiul concluzionează că agricultura bazată pe rezultate poate contribui în mod semnificativ la eforturile UE de combatere a schimbărilor climatice, aducând beneficii în ceea ce privește sechestrarea și stocarea carbonului și alte co-beneficii, cum ar fi creșterea biodiversității și conservarea sistemelor ecologice. Suntem cu toții conștienți de dimensiunea problemelor climatice, cu atât mai mult cu cât Comisia Europeană și-a asumat niște ținte climatice ambițioase, care stârnesc preocupări majore în rândul fermierilor. Aceștia sunt preocupați de ceea ce înseamnă păstrarea capacității lor de a rezista pe piață mai departe. În același timp, ei sunt expuși concurenței neloiale generate de diversele acorduri comerciale cu privire la anumite produse importate de UE asupra cărora există rezerve serioase din punct vedere al respectării standardelor de calitate, dar și ținând cont că acei fermieri din țări terțe nu respectă aceleași condiționalități.Trebuie să fim atenți și să sprijinul eforturile fermierilor în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice, a evitării pierderii biodiversității. Fermierii sunt parteneri corecți în ce înseamnă bătălia asumată de Comisia Europeană și nicidecum nu sunt furnizori de probleme în acest domeniu. Evident, când practici agricultura, consumi apă. Când vrei să faci performanță în agricultură, folosești gunoi de grajd, dar care, printr-un management eficient, acesta nu contribuie la degradarea solului, ci dimpotrivă, contribuie la asigurarea unor producții de calitate și înlocuiește, în foarte multe cazuri, folosirea produselor chimice. Aceste probleme necesită abordări serioase din partea Comisiei Europene și a tuturor partenerilor relevanți astfel încât fermierii să nu fie supuși unor proceduri administrative și birocratice decât este cazul. Pe de altă parte, este foarte important ca fermierii să fie plătiți pentru eforturile pe care le fac în această bătălie cu combaterea schimbărilor climatice! În calitate de gardieni principali ai terenurilor noastre, fermierii joacă un rol vital în conservarea biodiversității în UE. Ei sunt printre primii care simt consecințele pierderii biodiversității, încercând astfel, prin intermediul tuturor instrumentelor de care dispun, să oprească acest declin. Biodiversitatea le permite să ne furnizeze alimente sigure, durabile, nutritive și la prețuri accesibile și le oferă acestora veniturile de care au nevoie pentru a prospera și a se dezvolta”, a spus europarlamentarul Daniel Buda.

La rândul său Christian Holzleitner, reprezentant Comisia Europeană, a transmis următorul mesaj, legat de acest subiect:

„În ce privește sechestrarea carbonului în terenurile agricole, permiteți-mi să vă prezint o imagine de ansamblu. Ca Europa să devină neutră climatic, nu mai trebuie să emitem gaze cu efect de seră. Va trebui să reducem semnificativ combustibilii cu efect fosil, iar atunci cel mai mare emitent, va rămâne agricultura. Pentru a ajunge la neutralitate, trebuie să echilibrăm aceste emisii cu CO2 pe care îl putem absorbi în sol, în păduri sau în materialele de construcții. În prezent, sursele de absorbție absorb cam 225 de milioane de tone pe an, noi ne propunem ca până în 2030, această cifră să ajungă la 300 de milioane. Până în 2035, agricultura ar putea deveni neutră din punct de vedere climatic, fără impact negativ asupra climei. Comisia lucrează acum pe două niveluri: în iulie vom prezenta pachetul pentru 2025, unde vom prezenta orientările și obiectivele generale, a regulamentului privind utilizare terenurilor. Avem nevoie de un nou model economic care adoptă practici prietenoase cu mediul. Cum putem crea un venit suplimentar? Fermierul adoptă o practică de management ecologică și poate sechestra o cantitate de CO2 suplimentară și o poate vinde pe piață. Ne gândim cum să stabilim un standard pentru sechestrarea carbonului. Cum putem oferi siguranța necesară și dezvolta o piață bună pentru fermieri și silvicultori. Consultanții noștri au analizat inițiativele din Europa, publice, private. Aceste inițiative încearcă să răsplătească practicile ecologice. Pe baza a cinci studii de caz, s-au tras niște concluzii. Se propun o serie de orientări pentru sechestrarea carbonului în terenurilor agricole. Turbăria este un mediu foarte puternic de stocare a dioxidului de carbon. Prin urmare, dacă iei o turbărie și o reumidifici, poți calcula emisiile pe care le eviți și pe care le absorbi. Avem nevoie de studii suplimentare și investiții în tehnologii noi.”