Specialiștii Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi au creat soiul de cireșe tardive, George , care se coace în luna august.
Cireșele din acest soi sunt roşii şi alungite, de mărime mare, 6-8 grame, şi rezistente la crăpare. Pulpa se desprinde uşor de pe sâmbure, este suculentă şi are gust dulce, uşor acidulat.
„Secretul este rodul muncii staţiunii de patruzeci de ani. Am căutat în cele 28 de soiuri pe care le avem omologate şi brevetate să întregim, să lărgim cumva perioada de recoltare şi perioada de consum, pentru că este bine de ştiut: Europa nu are cireaşă mai mult de 45 – 50 – 60 de zile. Iar noi am venit cu acest soi. Suntem în luna august şi el este pe pom. Unul dintre bunicii lui George este un soi italian”, a declarat Gelu Corneanu, directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi.
