Analiză a dinamicii complexe de pe piețele de cereale din Balcani și regiunea Mării Negre
Conferința Grain Academy 2024 va reuni și în acest an reprezentanți ai companiilor și consultanțelor agricole din Balcani și regiunea Mării Negre sub auspiciul unei teme circumscrise recentelor conflicte geopolitice și instabilității economice globale – Piețele în punctul în care cresc temerile de recesiune și așteptările pentru un nou Superciclu al mărfurilor. Creșterea eficienței lanțului de aprovizionare și practici agricole sofisticate.
Agenda conferinței va oferi răspunsuri la întrebările desprinse din acest subiect generos, prin detalierea tuturor aspectelor cu care se confruntă cei implicați în sectorul cerealelor din Bulgaria, România, Serbia, Turcia, Grecia, dar și pentru cei din afara regiunii Balcanilor și a Mării Negre, din Europa și din întreaga lume.
Sesiunea de deschidere a Grain Academy 2024 – Tendințele pieței și S&D pentru 2024 – promite o explorare captivantă, prin analize fundamentale și tehnice, a tendințelor mocroeconomice, dar și în particular pentru piața de la Marea Neagră în sezonul 2024/25 (producții, procesare, fluxuri comerciale), și este susținută de prestigioși analiști: Benoit Fayaud (Strategie Grains, Franța), Anna Platonova (Fastmarkets AgriCensus, UK) și Eddie Tofpik (ADM Investor Services, UK).
Va urma o explorare profundă a sectorului cerealelor din regiune: Țările din Balcani – specificul regiunii și oportunități, ce va oferi o privire cuprinzătoare asupra agrobusinessului din Balcani realizată de 5 experți din tot atâtea țări balcanice. Namık Parlak (Miller Magazine, Turcia) – noi perspective asupra recoltelor din Turcia dar și a politicii cerealelor din țară; Theodore Marinakis (Soya Hellas, Grecia) – o analiză cuprinzătoare asupra pieței grâului durum; Sunchitsa Savovich (Serbia Grains Association, Serbia) – cerealele sârbești și fluxurile comerciale; Deian Atanassov (Cargill, Bulgaria) – provocările și oportunitățile pieței bulgare; Louisa Gorban (Rail Hub Transilvania, România) – managementul riscului comerțului cu cereale și a logisticii în statele est-europene.
În prima sesiune de după-amiază de la Grain Academy 2024 va avea loc Marea dezbatere despre industria cerealelor din Bulgaria, episodul 2, o masă rotundă moderată de Petar Dimitrov (Agricore, Bulgaria), cu reprezentanți ai sectorului cerealelor din țară: Victor Rombaut (Agro Tsar Petrovo) – strategia de adaptare a fermierilor în condiții volatile; Venceslav Slavov (Ajax Group) – procesarea cerealelor; Kalin Yonov (Loulis Mel) – formula succesului morarilor; Svetlomir Todorov (Agria Group Holding) – strategiile câștigătoare ale procesatorilor; Magda Boyanova (Cofco International) – legătura dintre comercianți; Petar Kirovski (Ministerul Agriculturii) – perspectiva instituțională.
Sesiunea de închidere, cu tema Îngrășăminte, climă și logistică – riscuri și perspective, va veni cu o dezbatere asupra a 3 factori cruciali ai afacerii cu cereale – clima, riscurile maritime și îngrășămintele, cu analize asupra dinamicii complexe a riscurilor legate de transportul maritim și protecția vânzărilor FOB, realizate de Yavor Velchev (Shippossible Insurance, Bulgaria); peisajul evolutiv al producției globale de cereale în contextul tiparelor meteo va fi exemplificat de Natalja Skuratovic (EarthDaily Agro, Belgia) iar Ofelia Nalbant (LAT Nitrogen, România) va dezbate volatilitatea pieței îngrășămintelor și modul în care aceasta modelează viitorul comerțului agricol internațional.
Unul dintre punctele forte ale evenimentului din 2024 îl reprezintă programul paralel. Pe 30 octombrie va avea loc un atelier practic și un masterclass de o zi întreagă – Principii și practici de management al riscului de preț al mărfurilor – susținut de Reinis Bekeris (StoneX, Irlanda) ce va oferi participanților cunoștințele și abilitățile necesare pentru naviga cu un control mai mare într-un mediu de risc pe piața futures, pentru a-și proteja marjele.
De asemenea, tot ca parte a programului paralel, Florin Constantin (AGXecutive, România) va avea un workshop despre Factorul uman în comerțul cu cereale: optimizarea profitului prin tehnici de negociere în care va încerca să explice care sunt ingredientele unui comerț de succes (factorul uman – intelect sau motivație, sau altceva?), din ambele perspective, ale vânzătorului și cumpărătorului, dar va oferi și formare în negocierile agro B2B.
Programul Grain Academy 2024, bogat și diversificat, este conceput a fi platforma perfectă pentru participanți pentru a se angaja în discuții semnificative despre provocările cheie în legătură cu schimbările climatice, tendințele emergente ale piețelor de cereale și semințe oleaginoase din Balcani și din Regiunea Mării Negre și va aduce oportunitățile de afaceri, odată cu prezența reprezentanților din toate sectoarele conexe, cuprinzând producția de cereale și semințe oleaginoase, procesarea, comerțul, transportul maritim și logistica.
Evenimentul Grain Academy 2024, aflat acum la cea de a 8-a ediție, va avea loc pe 31 octombrie în Bulgaria, la Varna, în ambianța deosebită a International Hotel Casino & Tower Suites din stațiunea Nisipurile de Aur.
CONTACT: info@grain-academy.com