Hibridul P9889, producție de peste 20 t/ha

Pentru a testa productivitatea hibrizilor și performanțele produselor de protecția  plantelor, compania Corteva Agriscience, în parteneriat cu fermieri de top din mai toate zonele țări, înființează platforme demonstrative ce pot fi vizitate și de alți agricultori din respectivul areal geografic.

Una dintre platformele bine cunoscute este cea din zona Brăteiu, județul Sibiu, acolo unde domnul Teodor Aflat cultivă de peste 20 de ani hibrizi Pioneer. În luna octombrie a avut loc aici recoltarea porumbului, cultura de suflet a fermierului, iar cei 11 hibrizi Pionner semănați în data de 23 aprilie au obținut rezultate foarte bune. Motivul? Terenul ce are o valoare pedologică ridicată, priceperea fermierului, alegerea hibrizilor potriviți, precum și aplicarea unei tehnologii bine puse la punct. 

„De peste 20 de ani apelez la produsele acestei companii, și de la an la an am luat tot mai multe produse. La cultura porumbului, peste 60% din suprafață o semăn cu hibrizi Pioneer, însă și la culturile de floarea-soarelui, soia, rapiță, apelez la genetica Pioneer. De asemenea, achiziționez produse și pentru protecția plantelor, dar și erbicide. Colaborând de atâția ani cu această companie, am observat o evoluție a hibrizilor, de aceea le recomand tuturor agronomilor care vor să facă agricultură la un nivel înalt să încerce produsele Corteva”, a declarat domnul Teodor Aflat.

Producțiile obținute în locul demonstrativ au fost următoarele:

  • P8812 – 16.716 kg/ha
  • P8834 – 17.598 kg/ha
  • P9241 – 18,627 kg/ha
  • P9415 – 20.098 kg/ha
  • P9610 – 19.313 kg/ha
  • P9889 – 20.637 kg/ha
  • P9903 – 18.480 kg/ha
  • P9757 – 20.441 kg/ha
  • P0023 – 20.724 kg/ha
  • P9960 – 19.414 kg/ha
  • P9978 – 20.686 kg/ha

Producții foarte bune au oferit toți hibrizii, însă vom detalia tehnologia de cultură a hibridului P9889, unul dintre hibrizii de viitor pe piața din România. Astfel, în ferma domnului Aflat, terenul a fost arat în toamnă și frezat cu combinatorul în primăvară, folosind utilaje de ultimă generație. Planta premergătoare a fost sfecla de zahăr, motiv pentru care a rămas în sol o mare cantitate de substanțe nutritive și o bună afânare a acestuia. Densitatea la semănat a fost de 87.000 plante/ha cu semănătoare de mare precizie, în data de 23 aprilie. Cultura a fost erbicidată preemergent și postemergent în vegetație cu Principal Plus. Au fost aplicate fracționat îngrășăminte chimice: la semănat 18:46 – 200 kg, iar în vegetație uree – 200 kg. De asemenea, s-au aplicat în vegetație îngrășăminte foliare (microelemente), dar și stimulatori. În ceea ce privește precipitațiile, în perioada aprilie-septembrie în zonă s-au înregistrat peste 550 l/mp.

Reprezentanții Corteva sunt mereu alături de fermieri, de aceea și recomandările lor în ceea ce privește alegerea hibrizilor potriviți este apreciată de aceștia. Pentru Transilvania, Andrei Ciocoiu, Category Marketing Manager Corn & Soybean România &Republica Moldova a recomandat o serie de hibrizi ce vor oferi producții ridicate: „Pentru această zonă recomandăm în special 5 hibrizi de porumb. Primul dintre ei este P9415, care face parte din grupa 330 FAO și reușește să ofere producții foarte bune. Este un hibrid ce trebuie semănat la densitatea de 75.000 plante recoltabile pentru a-i observa potențialul corect. Are un știulete cu peste 16 rânduri, compact, soft-dent, care pierde apa foarte bine la maturitate. Al doilea hibrid este P9889, despre care spunem noi că va deveni cel mai vândut hibrid de porumb din România. Poate fi cultivat în întreaga țară. Este un hibrid care a demonstrat în ultimii ani o adaptabilitate impresionantă la condițiile de cultură din țara noastră. Tolerează foarte bine seceta și arșița, are nevoie de densitate, deoarece trecerea de la 65.000 b.g/ha la 75.000 b.g/ha poate aduce un plus de producție de peste 15%. P9757 este un hibrid cu o stabilitate impresionantă și nu are pretenții ridicate față de fertilitatea solului,  nici în ceea ce privește densitatea la semănat. Oferă producții foarte bune și în anii cu precipitații scăzute. Hibridul P9911 este deja consacrat în România, a fost cel mai bine vândut hibrid în anul 2021. Face parte din grupa de maturitate FAO 410 și aduce producții foarte bune. Este unul dintre cei mai căutați hibrizi pentru procesare pentru că îndeplinește o serie de indici foarte importanți, motiv pentru care unii procesatori plătesc și bonusuri fermierilor. Este un hibrid care are nevoie de condiții foarte bune de cultură, de fertilizare corespunzătoare, deci are nevoie de respectarea tuturor verigilor tehnologice. P0217 este un hibrid ce ar trebuie să se regăsească în majoritatea fermelor, deoarece într-un an cum a fost acesta, va obține o producție superioară. Este un hibrid de genetică nouă, cu inserție adâncă și rahis subțire.”

Fermierii se confruntă cu un peisaj în continuă schimbare și se străduiesc constant să obțină un randament mai ridicat al producțiilor. Ei au nevoie de semințe și produse de protecție a culturilor care să corespundă provocarilor din fermele foarte mari până în fermele mici. De aceea suntem pe teren alături de fermieri, mai întâi ascultându-i și apoi inovând colaborativ, pentru a contribui la succesul din fermele lor. De aceea susținem faptul că prioritatea noastră este succesul fermierului, deoarece atunci când producătorii prosperă, lumea întreagă prosperă.