„La Rapool, am reușit să ridicăm diversitatea genetică la standarde înalte și să dezvoltăm constant noi hibrizi, cu o mai bună toleranță la factorii biotici şi abiotici. Cei peste 100 de ani de activitate în producerea de rapiță ne-au conferit cunoștințele de care avem nevoie pentru a aduce pe piață hibrizi de rapiță care se remarcă prin caracteristicile cu care i-am înzestrat”, a spus Alina Petrea Marketing Manager Saaten Union & Product Manager Rapool Ring România.
Astăzi, depre trei hibrizi performanţi din portofoliul Rapool Ring.
Clavier CL
- se dezvoltă rapid și viguros încă din toamnă;
- combină un pachet agronomic de excepție: plante sănătoase, rezistență la cădere și potențial ridicat de producție;
- are o toleranță impresionantă la iernare, fiind foarte bine adaptat în locațiile reci;
- este potrivit cultivării pe toate tipurile de sol, chiar și în condiții dificile de cultivare;
- poate fi semănat fără probleme în perioada optimă, dar și către sfârșitul acesteia.

Shrek
- are un potențial excelent de producție;
- dă dovadă de o stabilitate a producției în condiții de cultură dificile;
- este pretabil pentru tehnologii minimale;
- dezvoltă plante de înălțime mare, care au o rezistență bună la cădere;
- dezvoltă silicve mari, ideale pentru a compensa eventuale pierderi;
- este pretabil pentru semănatul mediu, dar și către sfârșitul epocii optime de semănat.

Dalton
- deține un potențial impresionant de producție pentru tehnologii intensive;
- combină cele mai bune caracteristici agronomice, printre care: potențial excelent de producție, toleranță la scuturare și toleranță la Phoma;
- este tolerant la secetă;
- este pretabil pentru o tehnologie intensivă.

