Iedera colorează grădina pe timp de iarnă!

Despre iederă, se știu destule aspecte. De la plantare, metode de înmulțire și îngrijirea pe care o necesităpână la efectele pe care le are ca plantă medicinală. Ea este o plantă foarte apreciată în întreaga lume pentru caracteristicile sale decorative.

În funcție de ce rezultate finale doriţi pentru grădina, aflaţi că sunt mai multe tipuri de iederă dintre care poți alege. Ele se dezvoltă și arată diferit, așa încât trebuie să fiţi foarte atenţi la ce soiuri de iederă plantaţi.

Primul şi cel mai popular soi, la noi în ţară este iedera englezească. Este vorba despre planta cățărătoare cu frunze verzi, care decorează spectaculos fațadele multor case din teritoriul autohton.  

Iedera Canadiană face parte din familia viței de vie. O puteţi recunoaște foarte simplu, prin coloritul roșiatic. Toamna, ea capătă nuanțe maronii. De asemenea, dacă doriţi ca iedera să crească rapid, atunci trebuie să optaţi cu încredere pentru acest soi cu dezvoltare accelerată. PLANTAREA IEDERII  Când și unde se plantează iedera

Iederă pentru decorarea grădinii poate fi sădită oricând pe parcursul anului. Există o singură excepție. Perioada în care pământul este înghețat. În acest interval, iedera nu îşi poate dezvolta rădăcinile corespunzător, și de aceea este bine să fie plantată înainte de venirea înghețului. Plantarea unui gard viu din iederă impune neapărat sădirea a mai multor butași. În primii ani de după plantare, ritmul de creștere este unul lent, dar în anii următori, iedera va acoperi cu succes fațada casei sau va face un gard viu compact.

În ceea ce privește îngrijirea, iedera este o plantă foarte ușor de întreținut. Rădăcinile iederei au dimensiuni relativ mari, așa că trebuie ca locul în care a fost plantată să fie suficient de spațios pentru ca planta să crească în voie.

Iedera preferă locurile în care razele soarelui nu ajung în mod direct. Acestei plante îi place lumina naturală, aşa că trebuie să o protejezi de lumina solară directă, care îi poate arde frunzele. Temperatura optimă pentru dezvoltarea iederii este cea de aproximativ 18 grade Celsius. Desigur, fiind o plantă rezistentă, ea suportă bine și temperaturile de până la 0 grade Celsius. În ceea ce privește umiditatea, iedera are nevoie de udări dese, săptămânal, prin pulverizarea frunzelor cu puțină apă, pentru a nu risca uscarea lor. Solul ideal pentru iederă este unul ușor, bine drenat și bogat în nutrienți. Pentru îmbunătățirea drenajul substratului, se poate așeza un strat de pietriș la baza plantei. Cât despre compoziția solului, puteţi pune, în părți egale, pământ de grădină, turbă și mraniță de frunze.

Fiind o plantă foarte rezistentă, iedera va supraviețui cu succes perioadei de iarnă. Planta este rezistentă la îngheț, iar primăvara o va fi la fel de plină de viață.