Igienizarea plantațiilor de pomi fructiferi

Înainte de aplicarea tratamentelor, se recomandă efectuarea lucrărilor de igienizare a plantaţiilor, care constau în: eliminarea prin tăiere a ramurilor rupte sau uscate, a celor atacate de diferiţi paraziţi şi distrugerea lor prin ardere, adunarea şi arderea fructelor putrede şi a celor infestate de diferiţi dăunători, eliminarea şi arderea pomilor puternic virozaţi, a celor care prezintă simptomele unor boli degenerative şi a celor afectaţi integral de focul bacterian al rozaceelor, iar în cazul plantaţiilor tinere, completarea golurilor cu material săditor sănătos şi certificat.

Deosebit de importantă pentru calitatea tratamentelor de fitoprotecţie este utilizarea în fiecare an a duzelor calibrate şi reglarea precisă a maşinilor de stropit (tractate sau purtate) şi a atomizoarelor, cel puţin de două ori pe an. Tratamentele fitosanitare se vor aplica pe timp frumos, fără vânt, numai după ce s-au efectuat lucrările agrofitotehnice de igienizare a plantaţiilor. În cazul folosirii a două produse, acestea se solubilizează separat, se testează compatibilitatea dintre acestea, iar după amestecare se omogenizează, agitând continuu soluţia de stropit. După preparare, soluţia se administrează imediat pe coroana pomilor (nu se lasă de la o zi la alta).