Pentru trandafiri, vara înseamnă o perioadă de circa cinci luni – din mai până în septembrie. Aceasta este perioada în care trebuie efectuate lucrări de îngrijire, astfel încât plantele să înflorească mult şi intens. Îngrijirea trandafirilor se referă atât la plantă, cât şi la mediu, substratul în care sunt cultivaţi.
Se recomandă realizarea unor praşile repetate, la adâncimea de 8-10 cm, la intervale de cca. 3-4 săptămâni, în aşa fel ca solul să nu se taseze din cauza ploilor şi a trecerii pe teren. Această afânare este necesară pentru o pătrundere mai uşoară a apei în adâncime, aerisirii solului şi rădăcinilor, precum şi combaterii buruienilor.
O altă operație tehnologică este mulcirea solului cu diverse materiale (turbă, paie sau coceni tocaţi, scoarţă de copaci, cetină de brad, talaş, rumeguş etc), lucrare prin care se reduce evaporarea, temperaturile ridicate de la suprafaţa solului şi împiedică apariţia aproape totală a buruienilor. Materialele de mulcit se împrăştie în strat de 5-10 cm, după o lucrare a solului şi administrarea timpurie a îngrăşămintelor, şi la nevoie, chiar şi o udare bună. Şi la noi ar trebui introdusă această lucrare, atât în parcurile publice cât şi în grădinile de lângă casă, pentru a reduce folosirea erbicidelor.
Trandafirii extrag cantităţi însemnate de elemente nutritive din sol. În vegetaţie se aplică 1-2 îngrăşări faziale, în aşa fel încât să stimulăm apariţia florilor din cel de al doilea, eventual al treilea val de înflorire. O primă fertilizare din timpul verii are loc în prima sau a doua decadă din luna iunie, după primul val de înflorire: stimulează creşterea lăstarilor pentru al doilea val. Se folosesc îngrăşăminte complexe care conţin toate cele trei elemente de bază: azot, fosfor şi potasiu (11: 11: 11), împrăştiind pe sol o cantitate de 25-30 g/mp. Apoi se încorporează îngrăşămintele printr-o praşilă, după care nu strică dacă se face şi o udare bună cu circa 10 litri apă/plantă. Prin aceste lucrări se stimulează ajungerea în adâncime a îngrăşămintelor, unde ele pot fi absorbite uşor de rădăcinile fine. O a doua fertilizare ar fi bine să aibă loc la începutul lunii august, dar numai cu îngrăşăminte pe bază de fosfor şi mai ales potasiu, fără azot, în vederea stimulării maturării lemnului şi a unei iernări fără pagube, a tufelor. Deci din a doua parte a verii nu se mai folosesc îngrăşăminte cu azot. Cantitatea de îngrăşăminte complexe cu fosfor şi potasiu nu trebuie să fie mai mare de 15-20 g/mp.
Tăierile de vară se fac cu scopul stimulării apariţiei următoarelor flori (valul II şi III). Ele se fac imediat după căderea petalelor la prima şi eventual la a doua înflorire. Tăierea se face deasupra celei de a doua frunze de pe tija florală (socotită de sus), deci este o tăiere lungă (vezi schema). Cu cât tăiem mai scurt (mai adânc) tijele cu floarea trecută, cu atât valul următor de înflorire va apărea mai târziu, pentru că mugurii de la baza ramurilor au primit mai multe auxine care întârzie pornirea. La soiurile destinate valorificării florilor din câmp, tăierea se face odată cu recoltarea, dar trebuie să avem grijă ca la baza ramurilor să lăsăm cel puţin 3 muguri bine formaţi. Cu toate acestea se recomandă ca frunza superioară să fie îndepărtată pentru a reduce producţia de auxine a frunzei şi stimularea în acest fel a pornirii mugurelui rămas superior după tăiere. La trandafirii floribunda, se taie toată inflorescenţa printr-o singură tăiere.
Trandafirii sunt destul de pretenţioşi faţă de apă, dar nu le plac locurile unde bălteşte apa. În condiţiile de climă din România, trandafirii cultivaţi în câmp, în perioada aprilie-septembrie, au nevoie de 380-400 mm precipitaţii naturale. Dacă aceste cantităţi nu sunt asigurate, trandafirii suferă. Plantele reclamă cantităţi mai mari de apă în anumite perioade: sfârşitul lui mai – începutul lui iunie şi în iulie. Repartizat pe luni, ar fi următoarea reţetă: aprilie – 40 mm, mai – 100 mm, iunie – 80 mm, iulie -100 mm, august – 50 mm, septembrie – 30 mm. Prin udare trebuie să se umecteze stratul de sol în care se găsesc rădăcinile absorbante. Aceasta se obţine prin udarea cu doze de 20-25 mm/ mp. Astfel de doze se dau la intervale de 7-10 zile în perioade cu secetă prelungită. Frunzişul nu trebuie udat, ci doar solul, dedesubtul tufelor, pentru a reduce atacul de boli criptogamice, mai ales pătarea neagră. Udarea trebuie să se facă dimineaţa sau seara târziu.