Problemele cu buruienile, dar şi cu lupoaia în culturile de floarea-soarelui, hibrizi de tip Clearfield sau Clearfield Plus sunt rezolvate cu LISTEGO sau LISTEGO PLUS, două erbicide pe bază de imazamox, din grupa imidazolinonelor. LISTEGO poate fi utilizat şi în culturile de mazăre, soia, lucernă şi orez.
Erbicidul este preluat de plante, în special prin frunze, dar şi prin rădăcini. Având activitate reziduală la nivelul solului, asigură atât combaterea buruienilor în curs de răsărire, dar şi a noului val de buruieni, care apar mai târziu, aşa cum este cornaciul (Xanthiumspp.). De asemenea, combate: teişorul (Abutilon theophrasti), iarba pârloagelor (Ambrosia artemisiifolia), loboda (Chenopodium spp.), pălamida (Cirsium arvense), volbura (Convolvulus arvensis), iarba bărboasă (Echinochloa crus-galli), mohorul (Setaria spp.), etc.
