MADR anunță lansarea a două sesiuni importante de finanțare – DR 20 și DR22

MADR va lansa în data de 20 decembrie 2023 două sesiuni de finanțare pentru intervenții din cadrul PS PAC 2023-2027, astfel:

  • Intervenția DR 20 – „Investiții în sectorul zootehniccare vizează consolidarea orientării către piață și sporirea competitivității fermelor agricole. Această inițiativă are ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor generale ale exploatațiilor zootehnice, modernizarea sectorului agricol prin stimularea cercetării, tehnologiei și digitalizării, precum și creșterea valorii adăugate a produselor agricole prin procesarea acestora la nivelul fermei. Programul este deschis fermierilor, cooperativelor agricole, societăților cooperative și grupurilor/organizațiilor de producători recunoscute de MADR. Sprijinul nerambursabil este acordat fermierilor, excluzând persoanele fizice, cu o valoare maximă de 2.000.000 euro/proiect. Pentru proiectele axate exclusiv pe achiziția de utilaje și echipamente agricole, sprijinul public poate atinge suma de 300.000 euro/proiect. Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de maximum 65% din costurile eligibile per proiect, contribuind astfel la susținerea investițiilor în sectorul zootehnic.

Sesiunea se va desfășura în intervalul: 20 decembrie 2023, ora 9.00 – 30 aprilie 2024, ora 16.00.

Alocarea financiară pentru sesiunea de depunere proiecte este de 224.610.728 Euro din care :

  • Componenta sector bovine (inclusiv bubaline) – 67.383.218,40 Euro
  • Componenta sector suine – 98.828.720,32 Euro
  • Componenta sector ovine-caprine – 15.722.750,96 Euro
  • Componenta păsări de curte (altele decât găini ouătoare vizate de componenta V) și alte animale de fermă, inclusiv albinele – 22.461.072,8 Euro
  • Componenta găini ouătoare – modernizare pentru trecerea de la baterii îmbunătățite la sisteme alternative de creștere – 20.214.965,52 Euro
  • Intervenția DR 22 – „Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole”, ce are ca obiectiv consolidarea orientării către piață și sporirea competitivității fermelor agricole, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. De asemenea, se înscrie în eforturile de atenuare a schimbărilor climatice și adaptare la acestea, contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. În plus, se propune promovarea ocupării forței de muncă, creșterea economică și egalitatea de gen în agricultură, inclusiv prin implicarea femeilor în acest domeniu. Bioeconomia circulară și silvicultura sustenabilă completează setul de obiective pentru dezvoltarea rurală durabilă.

Beneficiari ai acestei intervenții pot fi:

  • Formele asociative cu rol economic: cooperative agricole și societăți cooperative, conform legislației naționale, precum și grupuri și organizații de producători recunoscute de MADR.
  • Alți operatori economici: IMM-uri conform Legii nr. 346/2004, întreprinderi mari, inclusiv fermieri încadrați în statutul de IMM/ întreprindere mare.

Rata sprijinului public nerambursabil este de 65% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri, forme asociative și alte întreprinderi. Suma maximă de finanțare variază în funcție de tipul proiectului:

  • Maximum 3 milioane euro/proiect pentru investiții de modernizare.
  • Maximum 10 milioane euro/proiect pentru investiții de înființare cu cel puțin investiții de procesare în sectoarele legume-fructe, industria de morărit, ulei și nutrețuri combinate.
  • Maximum 7 milioane euro/proiect pentru celelalte investiții de înființare.

Sesiunea se va desfășura în intervalul: 20 decembrie 2023, ora 9.00 – 30 aprilie 2024, ora 16.00.

Alocarea financiară pentru sesiunea de depunere proiecte este de 210.300.000 Euro.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale încurajează tinerii fermieri români să participe activ la aceste sesiuni de depunere a cererilor de finanțare, subliniind importanța investițiilor în modernizarea sectorului agricol, alimentar și promovarea practicilor sustenabile.

Pentru detalii suplimentare, ghidul solicitantului și formularele necesare pot fi consultate pe site-ul oficial al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale:

https://www.afir.ro/domenii-de-interventie/detalii-si-anexe-dr-22/

https://www.afir.ro/domenii-de-interventie/detalii-si-anexe-dr-20/