Molia cartofului este un dăunător de carantină, specific regiunilor tropicale şi subtropicale. Dăunătorul este de origine sud-americană. Preferă climatul maritim şi insular, cu regim higrometric ridicat. Molia cartofului a fost semnalată în depozitele din aproape toată lumea şi în regiuni cu climat mai rece. Este prezentă în regiunile din nordul, sudul şi centrul Americii de Sud, Africa, Asia, Australia şi Europa. În multe zone, molia cartofului este considerată mai mult un dăunător de depozit, cu pierderi care pot ajunge la 100%. Ea se poate instala în depozite, fie o dată cu cartoful infestat, fie prin pătrunderea în zbor a adulţilor în depozit.
Severitatea infestării este strâns legată de dinamica şi mărimea populaţiei în timpul vegetaţiei cartofului. Pierderi de producţie de până la 45% sunt rezultatul infestării timpurii a tuberculilor în câmp. Prin crăpăturile solului, femelele depun ouă direct în tuberculi. Infestarea frunzelor este mai mare atunci când cartoful este cultivat în perioade calde şi irigat pe brazdă. Temperaturile medii mai mari de 20° C favorizează dezvoltarea rapidă a populaţiei. Ploile puternice sau irigarea prin aspersiune influenţează zborul adulţilor, limitând infestarea.
Molia are activitate nocturnă, fiind destul de dificil de observat. Adulţii sunt mici (7-9 mm), de culoare brungri, cu franjuri dispuse pe partea posterioară a aripilor anterioare. În repaus, aripile au forma acoperişului de casă. Anvergura aripilor este de 10-13-16 mm. Ouăle sunt foarte mici (0,5/0,35 mm), dificil de observat, de culoare cremoasă şi sunt depuse singular sau în mici aglomerări. Pe măsură ce se dezvoltă, ele capătă o culoare portocalie. Dintre toate plantele-gazdă, femelele preferă să depună pontele pe cartof. Acestea sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor, pe tulpini, tuberculi şi în mod special pe ochi. În funcţie de temperatură şi hrana disponibilă, femela depune între 100-300 ouă. Larva are 1 mm lungime, iar înainte de împupare, 9-13 mm. Culoarea larvei depinde de regimul de hrană. Cele din tuberculi au o culoare alburie-purpurie, iar cele de pe frunze sunt verzui. Pupa atinge 6-7 mm, la început are culoarea brună, iar înainte de eclozarea moliei devine maro-închis.
Molia cartofului se poate adapta celor mai diverse condiţii climatice. Dezvoltarea poate avea loc la temperaturi cuprinse între 10-35°C. Populaţiile acestui dăunător se dezvoltă însă cel mai bine la temperaturi între 20-25°C. În toate stadiile de dezvoltare molia poate supravieţui perioade scurte de timp unor temperaturi scăzute. Spre deosebire de alte specii, nu intră în diapauză atunci când condiţiile de mediu se modifică. Adulţii supravieţuiesc în câmp, în tuberculii nerecoltaţi sau recolonizează suprafeţele după perioada de depozitare. Numărul generaţiilor depinde de condiţiile de mediu. Spre exemplu, în zona mediteraneană pot să apară pe timp de vară 6 generaţii/an la interval de o lună, iar în regiunile tropicale pot să apară şi 10-12 generaţii/an.
Larvele sapă galerii în tulpini, în frunze şi tuberculi. Acestea se pot suprainfecta cu alţi agenţi patogeni (Fusarium, Erwinia) ceea ce duce la putrezirea organelor infestate. Cele mai mari daune se înregistrează la tuberculii în care larvele sapă galerii sinuoase. Finalitatea este putrezirea lor completă. Cartoful de sămânţă infestat constituie principala sursă pentru o nouă perioadă de dezvoltare. Unele specii de buruieni servesc drept gazdă, dar sunt rareori infestate.
Înainte de a interveni chimic există mai multe practici de cultură care pot reduce impactul acestui dăunător asupra cartofului: asolamentul, plantarea mai adâncă a cartofului şi eliminarea permanentă a plantelor atacate, controlul permanent în perioada de vegetaţie. În plus, folosirea cartofului de sămânţă sănătos previne recolonizarea. Plantarea la o adâncime mai mare de 15 cm reduce posibilitatea femelelor de a depune ouă pe tuberculii nou formaţi. Întârzierea recoltării cu 1-2 luni creşte riscul dăunării tuberculilor cu 70%. Solurile nisipoase sunt mai puţin expuse comparativ cu celelalte. Irigarea prin aspersiune reduce atacul cu aproxi-mativ 30%. Pragul economic de dăunare acceptat este de o molie la două plante de cartof. Dacă tuberculii nu pot fi depozitaţi imediat după recoltare, trebuie acoperiţi, altfel infestarea poate creşte exponenţial în câteva zile. Larvele din pupele rămase în câmp pot infesta cultura în anul următor. De asemenea, tuberculii rămaşi pe câmp constituie sursă de hrană şi devin samulastră în anul următor.