Până acum un deceniu, omida fructificațiilor era un dăunător aproape „invizibil”. Cea mai bună dovadă este faptul că, în trecut, insecta era cunoscută mai degrabă sub numele de „omida capsulelor de bumbac”. Cum această cultură nu prea mai există în țara noastră, fermierii au crezut că dăunătorul nu mai are „obiectul muncii” și au scapăt definitiv de el.
Ei bine, nu este chiar așa. Această specie se caracterizează printr-un grad ridicat de polifagie. În „meniul” ei intra peste 120 de specii de plante gazdă. Pe lângă bumbac, larvele atacă porumbul, floarea soarelui, leguminoasele anuale (soia, lupin), leguminosele perene, dovleceii, tutunul, hameiul, chiar și plantele ornamentale (consumă frunzele, organele florale sau de fructificație). De asemenea, larvele pot produce pagube și în pepiniere. Cele mai mari pagube sunt produse de larve prin distrugerea organelor florale și a fructificațiilor în formare (de unde și denumirea populară actuală a acestei specii).
La noi în țară, în ultimii ani dăunătorul a început să pună probleme serioase, atât cultivatorilor de porumb, cât și celor de tomate sau ardei. Cei care cultivă porumbul și-au dat seama de problemă când nu au putut valorifica recolta. Omida fructificațiilor nu produce pagube cantitative semnificative de recoltă. Poate câteva sute de kilograme la hectar, în caz de atac foarte puternic.
În schimb, pagubele calitative pot să fie semnificative. În general, atacul larvelor constituie o „poartă de intrare” pentru ciupercile din genul Fusarium sau Aspergillus, având ca efect final o recoltă cu conținut ridicat în micotoxine, care nu va mai putea fi valorificată. La început, larvele acestei specii consumă mătasea porumbului. Ulterior consumă boabele aflate în faza de maturitate în lapte, situate la vârful știuletelui.
Este cea mai caracteristică formă de atac, se recunoaște cu ușurință, dar putem vedea aceste pagube dacă înlăturăm pănușile din partea superioară a știuletelui. De asemenea, pănușile pot prezenta perforații în zona superioară, în locul unde larvele au pătruns în interiorul știuleților de porumb. Există situații când larvele pătrund în cocean. În perioada hrănirii lor, larvele elimină excrementele la exterior, fapt care ușurează identificarea „făptașului”.
Larva tânără se camuflează foarte bine, prezentând o homocromie deosebită, fapt pentru care se confundă cu organul atacat. Culoarea acestora variază de la diferite nuanțe de verde până la roziu, brun sau chiar negru. Uneori culoarea larvelor variază chiar pe același organ atacat. Cu toate acestea, pentru un ochi avizat, larvele se pot deosebi de alte specii de lepidoptere, prin prezența unei linii duble care se găsește pe mijlocul spatelui și prin prezenta negilor, dispuși câte patru, în forma trapezoidală, pe fiecare segment abdominal. Larva de Helicoverpa armigera. Se observă negii dispuși trapezoidal, pe fiecare segment abdominal și dungile mediene. Există cinci stadii larvare. La completa dezvoltare, acestea ajung la o lungime de 35-40 mm. Larvele sunt adevărate „mașini de mâncat”, semnalâdu-se și fenomenul de canibalism.
Dacă inițial, pe un știulete de porumb, se pot găsi și 10 larve sau chiar mai mult, ulterior, se mai găsesc numai 1-2 larve. Acest fenomen de canibalism este, cel mai probabil, o „frană” pusă de către Mama Natură, ca să nu existe explozii ale populației acestui dăunător. Dacă rățișoara porumbului (Tanymecus dilaticollis Gyll) este considerat un dăunător regional, cele mai mari pagube înregistrându-se în țara noastră, ei bine omida fructifiațiilor (Helicoverpa armigera) este un dăunător prezent pe tot globul.
În zonele semi-aride, pagubele estimate din cauza atacului omizii fructificațiilor sunt evaluate la 317 milioane dolari/an, în timp ce în zonele cu climat temperat, pagubele sunt și mai ridicate, de peste 2 miliarde de dolari anual! Într-una din comunicările științifice de la Congresul European de Entmologie (ECE) s-a menționat despre caracterul invaziv al acestui dăunător, fiind o amenințare pentru multe țări, atât din zona temperată, cât și din zona tropicală. Insecta are o viteză foarte mare de răspândire, de până la 2000 km într-o singură lună! Conform celor de la CABI, în anul 2013, numai în Brazilia pagubele produse de către omida fructificațiilor au ajuns la aproximativ 1 miliard de dolari, adică jumătate din pagubele globale produse agriculturii de acest dăunător s-au înregistrat numai într-o singură țară de pe continentul sud-american.
Care este cheia succesului pentru această specie?
În primul rând, adaptabilitatea foarte ridicată a acestei insecte la schimbările climatice. Se pare că omida fructificațiilor este una dintre speciile care a tras „lozul câștigător” în cazul încălzirii globale. Mai multe studii au ajuns la concluzia că lepidopterele (fluturii) sunt favorizate de încălzirea globală. Și cum această specie este o lepidopteră … De asemenea, alte studii au scos în evidență faptul că speciile de dăunători polifagi sunt mult mai adaptate la schimbările climatice comparativ cu cei monofagi sau care au un grup restrâns de plante gazdă. Iar omida fructificațiilor se caracterizează printr-un grad ridicat de polifagie.
De asemenea, schimbările survenite în tehnologia de cultura, prin adoptarea sistemului lucrărilor minime ale solului „minumum tillage”, pot favoriza acest dăunător. În zonele cu climat temperat, insecta iernează sub formă de pupă în sol, pe adâncimea de 7-25 cm. Se consideră că arăturile adânci de toamnă au ca rezultat distrugerea unui număr însemnat de pupe aflate în sol. Cum în multe zone s-a renunțat la arătură, rezultatul poate să fie un număr mai mic de pupe distruse în urma lucrărilor solului, drept urmare un număr mai mare de indivizi care trec de sezonul rece.
Care ar mai fi atunci opțiunile fermierilor în lupta lor cu acest dăunător?
Combaterea chimică, prin aplicarea unui tratament în vegetație. Există o problemă de logistică. În perioada când trebuie să se realizeze tratamentul în vegetație, porumbul este înalt, chiar peste 2 m înălțime. Este nevoie de o autopropulsantă cu înălțime de lucru mai mare de 2 metri. Aceste mașini costă mult, sunt puțini fermieiri care le au. În general, fermierii mari sau foarte mari sunt dotați cu asemenea mașini performante. A doua problemă constă în alegerea momentului optim de efectuare al tratamentului. Având în vedere că perioada de depunere în masă a ouălelor este la 3-5 zile de la apariția adulților, cam acesta este și intervalul optim de efectuare a tratamentului de la data capturării primilor adulți în capcane. Dacă ratăm „fereastra” tratamentului și larvele pătrund în fructificații, nu prea mai avem cum să intervenim.
În concluzie, omida fructificațiilor va fi o problemă din ce în ce mai mare, atât pentru cultivatorii de porumb, cât și pentru legumicultori (tomate, ardei). Tehnologiile de lucrări ale solului au evoluat foarte mult în ultimii ani. Odată cu evoluția acestei tehnologii trebuie să evolueze și tehnologia de protecție a plantelor. În ciuda progresului științei, se pare că dăuatorii „țin pasul” și evoluează și ei.
Dr. ing. Georgescu Emil INCDA Fundulea