PACHETELE ISCUSITE pentru tratament sămânță – primul pas pentru o agricultură performantă

Cu toții știm că fără o sămânță de calitate și un tratament adecvat împotriva dăunătorilor din sol, dar și a bolilor cu transmitere prin sămânță și sol, startul unei culturi poate fi afectat și, în consecință, rezultatul poate fi diminuarea producției sau chiar întoarcerea culturii.

Încă din toamna trecută v-am anunțat intrarea în PORTOFOLIUL ISCUSIT de la ALCEDO a produsului LANGIS – insecticid pentru tratamentul semințelor de cereale păioase, floarea soarelui sau porumb. Tot atunci, v-am propus PACHETELE ISCUSITE pentru tratament sămânță: LANGIS AMIRAL PROFFY, având în componență insecticidul LANGIS (300 g/l cipermetrin) și fungicidul AMIRAL PROFFY 6 FS (tebuconazol 60 g/l) și PACHETUL LANGIS AMIRAL PROFFY PLUS, care pe lângă insecticid și fungicid conține și fertilizantul MICROFERT U, care mărește perioada de acțiune a insecticidului.

Noutatea sezonului ce stă să înceapă este AMIRAL NEO, un fungicid special creat pentru tratamentul semințelor de cereale păioase, pe bază de ipconazol 15 g/l.

Acestea fiind spuse, nu ne rămâne decât să vă anunțam că PACHETUL LANGIS AMIRAL NEO, ce are în componență insecticidul LANGIS (300 g/l cipermetrin) și fungicidul AMIRAL NEO (ipconazol 15 g/l) și PACHETUL LANGIS AMIRAL NEO PLUS, care pe lângă insecticid și fungicid conține și fertilizantul MICROFERT U, sunt o altă opțiune avantajoasă pentru a avea o sămânță protejată în sol, atât împotriva dăunătorilor, cât și a bolilor.

Ce face LANGIS?

Insecticidul LANGIS este destinat tratamentului semințelor de grâu, orz, dar și porumb și floarea soarelui, pentru combaterea viermilor sârmă (Agriotes spp.), omologat la cereale păioase în doză de 2,5 l/t sămânță. LANGIS acționează prin ingestie și contact, dar are și un efect repelent asupra viermilor sârmă și a altor dăunători din sol. Insecticidul LANGIS, sub formă de emulsie, combină proprietățile repelente ale cipermetrinului, cu o formulă unică, ce oferă o „zonă de protecție” în jurul semințelor tratate, distrugând sau îndepărtând dăunătorii, fară a afecta germinația semințelor.

Cum piretroizii sunt expuși unei degradări mai accelerate în funcție de condițiile din sol (pH, umiditate, temperatură), pentru protecția mai îndelungată a substanței active și îmbunătățirea efectului insecticid, recomandăm folosirea la tratamentul seminței și a fertilizantului MICROFERT U, în doză de 2,5 l/t sămânță.

Ce face AMIRAL PROFFY 6 FS?

AMIRAL PROFFY 6 FS este un fungicid SISTEMIC ce are ca substanță activă tebuconazol. Produsul are acțiune preventivă și curativă asupra unui spectru larg de agenți fitopatogeni, care se transmit prin sămânță și sol. Este bine de știut că acest produs se folosește pentru combaterea mălurii comune și fuzariozei la grâu, secară și triticale și a tăciunelui zburător și sfâșierii frunzelor la orz și orzoaică. Este compatibil cu insecticidele autorizate pentru tratarea semințelor de cereale păioase destinate însămânțărilor.

Rețineți! AMIRAL PROFFY 6 FS în doza de 0,5 litri produs/t de sămânță se diluează în 3-5 litri apă sau chiar mai mult, până la 10 l apă (luandu-se în calcul și apa rezultată din clătirea ambalajului). Când se aplică în amestec cu un alt produs (insecticid), o parte din cantitatea de apă se înlocuiește cu cantitatea de insecticid, având tot timpul atenție să nu se depășească 10-12 litri de lichid pe tona de sămânță, pentru a evita supraumectarea semințelor.

Ce face AMIRAL NEO?

AMIRAL NEO este un fungicid sistemic pe bază de ipconazol, special creat pentru tratamentul semințelor de cereale păioase, cu proprietăți protective și curative, având o eficacitate dovedită în combaterea unui spectru larg de boli transmise prin sămânță și/sau sol. Are o formulare specială, microemulsie în apă, care asigură o acoperire foarte bună a semințelor și o colorare intensă a acestora. Asigură o combaterea excelentă a mălurii comune cu transmitere atât prin semințe, cât și prin sol. Produsul oferă protecție și siguranță semințelor, favorizând răsărirea completa și rapida a culturii, fară a fi necesara creșterea normei de semănat. Datorită modului de formulare, pe lângă acoperirea foarte bună a semințelor, îmbunătățește fluxul de semințe în timpul tratamentului.

AMIRAL NEO este eficient împotriva mălurii comune, mălurii pitice și fuzariozei la grâu, iar la orz, împotriva tăciunelui zburător și sfâșierii frunzelor.

Rețineți! AMIRAL NEO se aplică în doză de 1 l/tonă la grâu și 1.33 l/ tonă la orz, diluat în proporție de până la 1:8, astfel încât acoperirea să fie cât mai uniformă, fără a se depăși volumul de 10 litri pe tona de sămânță. Nu se tratează semințele cu umiditatea mai mare de 15%. Sămânță se tratează cât mai aproape de data semănatului și nu se păstrează de la un sezon la altul.

Care este rolul fertilizantului MICROFERT U?

Fertilizantul MICROFERT U are dublu rol. Poate fi utilizat ca “starter” în tratamentul semințelor de cereale păioase de toamnă, dar și ca un “protector” al substanței active insecticide (cipermetrin). Se aplică în doză de 2,5 l/t, înlocuind o parte din apa utilizată la tratamentul seminței. Din punct de vedere “starter” efectul este materializat prin evoluție mai viguroasă a plantelor (inclusiv dezvoltarea aparatului radicular) și ca urmare creșteri ale producției.

Pentru o agricultură performantă efectuați tramentul semințelor de cereale păioase!

Alcedo PACHETE 1200