Participarea României, în format online, la Conferința miniștrilor agriculturii

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Sorin MOISE, a participat la sfârșitul săptămânii, la Conferința miniștrilor agriculturii, cu tema „Utilizarea durabilă a terenurilor: Securitatea alimentară începe cu solul”, ce a fost organizată în format online de către Ministerul Federal al Alimentației și Agriculturii din Republica Federală Germania.

Structurată sub forma unei sesiuni plenare și a unor ateliere de lucru, aceasta este cea mai mare conferință a miniștrilor agriculturii din lume, la care au participat aproximativ 70 de miniștri ai agriculturii sau delegați. La conferință s-au aflat și reprezentanți la nivel înalt din peste zece organizații internaționale, precum FAO, OMC sau Banca Mondială.

În cadrul atelierelor de lucru, miniștrii au avut discuții pe următoarele teme: sănătatea solurilor, restaurarea solurilor degradate, resurse funciare limitate și accesul la teren și asigurarea drepturilor de proprietate.

România a fost repartizată la cel de-al patrulea atelier, alături de Belgia, Columbia, El Salvador, Malta, Oman, Polonia, Seychelles, Somalia, Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agriculturii și Program Alimentar Mondial. În cadrul intervenției sale, secretarul de stat Sorin MOISE, a explicat că în România, sistemul legislativ permite achiziția terenurilor agricole, atât în cazul persoanelor fizice cât și juridice. Legislația în domeniu vizează asigurarea securității alimentare, protejarea intereselor naționale şiexploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național, comasarea terenurilor agricole în vederea creșterii dimensiunii fermelor agricole și constituirea exploatațiilor viabile economic, descurajarea speculei, asigurarea desfășurării activităților agricole pe termen mediu și lung pe terenul achiziționat și prevenirea fragmentării exploatațiilor agricole.

”Raportat la „asigurarea accesului la teren și a drepturilor de proprietate″, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale depune toate eforturile necesare cu privire la îndeplinirea scopurilorlegii aplicabile în domeniul vânzării terenurilor agricole situate în extravilan și asigurarea respectării prevederilor legale în vigoare, referitoare la proporționalitatea măsurilor adoptate în concordanță cu interesul general, menținerea unei distribuiri a drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole care să permită dezvoltarea de exploatații agricole viabile pe baza unor considerații sociale și de amenajare a teritoriului, având în vedere caracterul specific al terenurilor agricole”, a subliniat secretarul de stat.

La finalul evenimentului, rezultatele discuțiilor s-au concretizat în adoptarea Comunicatului final.