Zeci de tone de peşte contaminat cu mercur şi alte metale grele, provenit din ape toxice din Italia, Spania şi Franţa, au ajuns pe piața din România. Marfa era adusă în țară, cu acte false, de o reţea bine organizată formată din sute de persoane. Oamenii legii din România au stopat vânzarea pe piața a speciilor braconate din apele poluate ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul este interzis. În urma sesizărilor făcute de autoritățile române, s-a declanșat o amplă anchetă la nivel european.
Acum câteva zile, polițiștii români, italieni, spanioli, francezi și maghiari au desfășurat peste 150 de percheziții la domiciliile persoanelor suspectate că ar avea legături cu mafia peștelui din Europa. În cadrul acțiunilor de investigație, 115 depozite şi magazine de peşte au fost percheziţionate de poliţişti doar în România. Potrivit procurorilor, românii erau cei care au organizat afacerea și aduceau peştele infestat în țară.
Potrivit acestora, Autoritatea română pentru Siguranţa Alimentară se face vinovată pentru că nu a făcut nici un control sau dacă au făcut, au spus că totul este în regulă.
Astfel, mai multe tone de pește contaminat cu mercur, și produse din pește, au fost retrase de la comercializare însă nu se știe ce cantitate a ajuns în total în piețe și în magazine.
