Ulceraţiile sunt răni deschise şi au fost cunoscute, în mod eronat (din traducerea inexactă) sub numele de “cancere” – “canker”, care în engleză nu este sinonim cu cancer. O ulceraţie, când vorbim de pomi fructiferi (dar şi de arbori şi arbuşti ornamentali), este o zonă de scoarţă bolnavă sau moartă, la nivelul lăstarilor, ramurilor sau trunchiului pomilor. Ulceraţiile sunt boli păgubitoare şi greu de controlat, cauzate în principal de ciuperci şi bacterii. Deşi patogenii sunt numeroşi şi variaţi, ulceraţiile se pot trata aproape toate în acelaşi mod.
Semnele care atrag atenţia sunt ramuri sau lăstari uscaţi, cu frunze ofilite, uşor de remarcat în coroana pomului. Pe lăstari, ulceraţiile apar ca zone apoase, de culoare mai închisă, comparativ cu scoarţa sănătoasă. Pe ramuri sau trunchi, coloraţia poate fi mai puţin vizibilă, dar zonele se recunosc uşor prin scoarţa crăpată. În general, ulceraţiile (mai ales cele bacteriene) sunt însoţite de scurgeri de gome, în cantități mari şi cu miros pătrunzător (de oţet).
Punctul de plecare al atacului îl reprezintă existenţa unei răni, prin care patogenii pătrund în scoarţă. Ulterior, ulceraţiile evoluează şi sunt vizibile sub forma unor zone oval – alungite. Simptomele diferă în funcţie de specie şi starea de sănătate a plantei, dar şi de patogen. Astfel, putem întâlni:
- ulceraţii difuze, care se întind cu repeziciune (patogenii se dezvoltă rapid, iar planta nu îşi formează calus, adică o masă de ţesut lemnos la marginea ulceraţiilor), şi care sunt foarte păgubitoare;
- ulceraţii sub formă de «ţintă», concentrice, care rezultă din acumularea de calus format de plantă, ca mecanism de apărare. Cum patogenul poate trece de aceste bariere, se formează, în decursul anilor, zone concentrice caracteristice.
Dacă ulceraţia se extinde de jur împrejurul lăstarului, acesta piere. Ulceraţiile izolate nu cauzează probleme mari. Prin igiena culturală la pomii maturi se poate reduce efectul păgubitor. La pomii tineri însă, apariţia de ulceraţii poate duce la moartea acestora.
Majoritatea ciupercilor responsabile de ulceraţii atacă pomii predispuşi unui stress (hidric: apă în exces sau insuficientă; nutriţional – deficienţe; termic: temperaturi scăzute primăvara, fluctuaţii extreme; şocuri după transplantare; rănile lăsate de desprinderea frunzelor; vătămări mecanice în urma tăierilor, de exemplu; crăpături în scoarţă, leziuni ca urmare a atacului de rapăn, la măr şi păr etc.).
În managementul ulceraţiilor, strategiile eficace sunt cele preventive:
- Îndepărtarea, prin tăieri, a zonelor cu ulceraţii poate reduce riscul de infecţii noi. Deoarece răspândirea patogenilor responsabili are loc prin picături de apă, se recomandă efectuarea tăierilor numai pe vreme uscată. În general, prin tăieri se îndepărtează zona cu ulceraţii şi încă 10 cm din ţesutul sănătos. Tăierile pot preveni sau întârzia extinderea patogenilor dar, poate cea mai mare importanţă o are controlul factorilor de stres: un pom debilitat dezvoltă cu mai multă uşurinţă noi ulceraţii, chiar şi după îndepărtarea totală a sursei de infecţie, prin tăiere.
- Distrugerea (arderea) materialului rezultat prin tăiere.
- Dezinfecţia instrumentelor de tăiere.
- Prevenirea situaţiilor de stress: utilizarea de tehnici adecvate pentru plantare, evitarea stressului hidric (ex. mulcire, irigare), evitarea fertilizării în exces cu azot (favorizează creşteri suculente, cu pereţii celulari foarte subţiri), favorizarea circulaţiei aerului și îmbunătățirea drenajului solului.
- Controlul insectelor care atacă scoarţa.
- Înainte de înfiinţarea plantaţiilor, este util un test al solului pentru prezenţa nematozilor (populaţii semnificative de nematozi sunt asociate cu pierderi importante în cazul ulceraţiilor bacteriene). În general, fungicidele sunt puţin eficace dacă sunt aplicate curativ. Compuşii cu cupru pot fi folosiţi toamna, la căderea frunzelor (se protejează rănile rezultate în urma căderii frunzelor) sau primăvara devreme, înainte de înflorit, deşi eficacitatea acestor tratamente nu este la înălţime în ceea ce priveşte ulceraţiile bacteriene (produse de Pseudomonas syringae; în unele ţări au fost semnalate deja cazuri de rezistenţă a acestei bacterii la produsele cuprice).
- Controlul bolilor (rapăn, monilioze, foc bacterian).
- Tratarea rănilor rezultate în urma tăierilor, deşi poate fi costisitoare şi laborioasă.