Program de formare pentru fermieri, dedicat agriculturii durabile

În luna iunie 2021, vor începe cursurile noului program GreenFields Academy, pe parcursul căruia fermierii din România vor învăța să aplice în propriile ferme practici ce suțin agricultura sustenabilă, regenerativă. Scopul programului este de a contribui la protejarea mediului prin conservarea resurselor și a biodiversității, ajutând fermierii să se adapteze la noile cerințe ale Pactului Verde European, prin menținerea nivelului profitabilitate al fermelor lor. 

GreenFields Academy va include o grupă de 15-20 de fermieri selectați din toate zonele României, care pentru 8 luni de zile vor participa gratuit la cursuri de formare și schimb de experiență. Programul este realizat la inițiativa companiilor Syngenta, Microsoft, Horsch, Raiffeisen Bank România, RWA Agro, Patrick Valmary Consult și AMAZAG, cu sprijinul Asociației Producătorilor de Porumb din România, al Asociației AIDER (Agricultură Integrată Durabilă Economic Rentabilă) și al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Sustenabilitatea devine din ce în ce mai importantă în viețile noastre. Este minunat faptul că putem organiza un astfel de program în România, prin cumularea de expertize diverse, puse laolaltă de companii de top din industrie. Peste 74% dintre fermierii români își doresc să facă trecerea către un sistem de exploatare agricolă mai prietenoasă cu mediul, însă, din păcate, nu toți sunt pregătiți pentru asta. Prin acest program avem ocaziade a contribui la viitorul agriculturii românești, asigurându-ne că și copiii noștri vor avea acces la o hrană de calitate, produsă sustenabil”, a declarat Laurențiu Asimionesei, reprezentant al companiei AMAZAG, compania fondatoare a programului GreenFields Academy.

Curricula cursului constă într-un mix de predare online și reuniuni tehnice în câmp, realizat sub coordonarea expertului în agricultură integrată durabilă, Patrick Valmary. În plus, fiecare dintre entitățile organizatoare vor aduce propriii specialiști pentru a împărtăși fermierilor cunoașterea și rezultatele obținute legate de tehnologiile și practicile de ultimă generație din domeniu.

Fermierii participanți vor învăța și aplica practici de minimum-tillage, no-till, strip-till, vertical-till, tehnica de cultivare simplificată, agricultură conservativă și agricultură circulară, culturi verzi și covoare vegetale, agro-împăduriri, sechestrarea carbonului în sol, metanizare, agricultură digitală și agricultură de precizie.

„Dincolo de faptul că lucrăm în agricultură și contribuim la calitatea hranei pe care cu toții o punem pe masă, avem o datorie față de planeta noastră. Viitorul agriculturii trebuie să fie sustenabi,l iar practicile agricole trebuie să protejeze ceea ce avem mai de preț – pământul și ceea ce ne înconjoară. Suntem aici pentru a-i ajuta pe fermieri să aplice astfel de practici, învățându-i să rămână în continuare profitabili”, a declarat Patrick Valmary, expert consultant în cadrul GreenFields Academy.

Înscrierile în program au loc în perioada 24 mai – 9 iunie. Fermierii care doresc să se înscrie o pot face direct pe site-ul programului (www.greenfields.ro), unde pot consulta detaliile de desfășurare și criteriile de eligibilitate.

Despre AMAZAG:  Amazag este o platformă de agricultură, cu ajutorul căreia toți cei care produc sau pun în valoare mâncarea, de la fermă la farfurie, pot performa mai bine. AMAZAG reunește o serie de proiecte educative și educaționale dedicate industriei agri, precum Atelierele Amazag, MBAg, GreenFields Academy sau MEET THE FOOD.