Lipsa măsurilor concrete din partea autorităților a determinat fermierii impactați de efectele sistemului antigrindă să organizeze luni, 15 aprilie 2024, proteste spontane în zonele punctelor de lansare a rachetelor.
În urma nenumăratelor întâlniri și dezbateri, ministerul de resort a venit cu propunerea de a emite un Ordin de Ministru prin care să reglementeze, mai riguros, frecvența și direcția de lansare a rachetelor cu efecte antigrindină. Până la momentul prezentei comunicări, fermierii au rămas doar cu promisiunea emiterii unui astfel de document, ceea ce a sporit gradul de nemulțumire în rândul membrilor noștri, care nu pot accepta ca rezolvarea unei probleme atât de grave este tergiversată la nesfârșit.
Proteste spontane se desfășoară în județele Prahova, Vrancea, Iași și Vaslui, unele dintre județele cele mai impactate.
Amintim că nemulțumirile fermierilor pe acest subiect au fost aduse în atenția Ministerului Agriculturii în mai multe ocazii, în scris sau în cadrul unor evenimente publice; au fost solicitate informatii despre practicile similare din alte state membre, dat fiind că, din informațiile primite de la omologii noștri europeni, acest tip de sistem este interzis în majoritatea statelor europene.
Forumul APPR sustine inițiativa membrilor săi de a-și face vocea auzită. Protestele de astăzi sunt un semnal de alarmă pe care fermierii îl transmit autorităților care nu mai pot rămâne pasive la multitudinea de probleme ale sectorului: situația este critică, iar decidenții sunt somați să vină cu soluții concrete.
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România este o structură profesională federativă formată din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, inființată în anul 2012. Forumul APPR face parte din Confederația Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare de porumb din Europa și furnizează asistență tehnică, economică și legislativă pentru membrii și organizațiile profesionale ale fermierilor din România afiliate.