În cazul în care nu sunt efectuate analize de sol, pot fi aplicate îngrăşămintele după un plan general care ţine cont de particularităţile fiziologice ale culturii înfiinţate. Se mai ia în calcul şi un nivel peste mediu de săruri în sol pentru a preveni un eventual stres de salinitate.
La fertilizarea de bază se administrează (de preferat toamna înainte de arat) gunoi de grajd descompus, de origine bovină sau ovină, în doze de 50-70 tone/ha. Tot la fertilizarea de bază se adaugă amendamentul de calciu (de exemplu dolomita 250-300 kg/ha); în cazul în care solul are reacţie puternic acidă se creşte doza, iar dacă pH-ul este peste 7 nu se mai recomandă aplicarea sa. Un alt produs foarte necesar este superfosfatul (dacă este superfosfat simplu 20%, se aplică până la 500 kg/ha).
Administrarea îngrăşămintelor în timpul dezvoltării plantelor trebuie să ţină cont de următoarele aspecte: fazele fenologice de dezvoltare (răsad, plantare-înflorire, dezvoltare vegetativă intensă, recoltare), intensificarea unor procese naturale ale plantei în condiţiile în care parametrii de mediu nu sunt propice dezvoltării optime (dezvoltare radiculară puternică, inducerea înfloririi la temperaturi extreme, mărirea fructelor), revenirea rapidă a plantelor în urma unor stresuri suferite (transplantare, salinitate, frig, secetă, căldură mare, umiditate excesivă, atac de boli). Ca o regulă generală orientativă, doza medie de îngrăşăminte minerale NPK aplicată la legumele din sere/solarii şi câmp este de 1-2 grame/plantă/săptămână. La plantare trebuie aplicat un îngrăşământ de tip starter, alternativ cu o combinaţie de nutrienţi cu rol în inducerea imediată a creşterii radiculare şi începutul absorbţiei radiculare a apei şi substanțelor minerale. Începând cu a doua săptămână se aplică îngrăşăminte speciale pentru această etapă de început a dezvoltării (folosind fertilizatori în care cantităţile de azot, fosfor şi potasiu sunt egale în compoziţia îngrăşământului, adică au un raport de 1:1:1, indiferent de compoziţia cantitativă). Pentru legumele cu fructe, a doua fază de dezvoltare este reprezentată de intervalul când plantele se pregătesc sau încep să înflorească. În această perioadă, se începe şi aplicarea îngrăşămintelor cu calciu şi magneziu. Pentru obţinerea unor fructe cât mai timpurii şi cu o calitate foarte ridicată (culoare intensă, concentraţie mare de glucide, licopen sau vitamina C), azotul aplicat trebuie scăzut şi crescut potasiul. Cel târziu la două săptămâni este recomandată o aplicare foliară cu microelemente ce asigură necesarul de fier, mangan, molibden, cupru, bor, zinc.