Începând cu acest sezon, portofoliul ALCEDO se îmbogățește cu un nou membru în familia RIVAL, și anume RIVAL TOP 20 SG! Produsul este fabricat cu mândrie în România, la ALCHIMEX, în urma colaborării cu binecunoscuta companie FMC.
Este un erbicid de tip sulfonilureic, cu aplicare în postemergenta, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene. Produsul este recomandat deoarece are acțiune sistemică, cu absorbție prin frunze și rădăcini și translocare rapidă în toată planta, inhibând diviziunea celulară în vârfurile de creștere ale lăstarilor și rădăcinilor. De asemenea, datorită pătrunderii rapide în țesuturile plantelor, nu este spălat de ploaie, chiar dacă aceasta intervine după 4 ore de la aplicare. Eficacitatea tratamentului este foarte bună, erbicidul fiind selectiv pentru culturile de cereale păioase.
Erbicidul combate o gamă largă de buruieni problemă la o doză de aplicare foarte redusă. Aplicarea se poate face atât în toamnă, cât și în primăvară, de la stadiul de 3 frunze până la apariția frunzei stindard. Poate fi aplicat și la temperaturi scăzute (peste 5°C). Important! Primele simptome (stoparea creșterii, îngălbenirea frunzelor), în condiții normale de umiditate, apar după 5 zile, iar efectul maxim, respectiv necrozarea vârfului de creștere, apare la 14-20 de zile de la tratament.