Scădere de 10% pentru piața locală de bere în primele luni ale anului

Piața berii din România a înregistrat o scădere de 10% în primele 4 luni din 2022 în raport cu aceeași perioadă a anului anterior.

“În România, ca și în celelalte țări europene, contextul economic este unul foarte dificil, fiind încă marcat de efecteler crizei sanitare generate de Covid-19, de războiul din Ucraina, dar și de creșterea accelerată a inflației, a prețurilor materiilor prime, energiei, gazelor și combustibilului”, explică Julia Leferman, director general asociația Berarii României.

Susținut de măsuri guvernamentale potrivite, sectorul berii reprezintă un factor esențial în impulsionarea redresării economice

Producătorii de bere din Europa pot contribui la redresarea economică în urma pandemiei Covid-19 dacă autoritățile adoptă măsurile potrivite pentru a sprijini sectorul, a declarat Asociația Berarii Europei.

Publicat pe 29 iunie, Raportul Europe Economics despre impactul Covid asupra industriei berii dezvăluie că, deși în 2021 au existat perioade de redresare, sectorul berii a înregistrat doar creșteri moderate ale vânzărilor, deoarece sectorul ospitalității nu a reușit să revină la nivelurile de dinainte de pandemie. Condițiile stricte în care sectorul Horeca a fost redeschis, restricțiile de călătorie, precum și regulile în continuă schimbare, toate au contribuit la reducerea veniturilor pentru sectorul ospitalității și, implicit, al berii.

Raportul realizat de Europe Economics arată că vânzările de bere din 2021 în baruri și restaurante au ajuns  cu 42 milioane de hl sub nivelul din 2019, ceea ce reprezintă o scădere de 35% față de 2019.

Având în vedere contribuția importantă a berii la economia europeană și conexiunile puternice și de anvergură cu alte sectoare economice, impactul pandemiei asupra producției de bere a avut efecte directe asupra locurilor de muncă, a valorii adăugate și veniturilor guvernamentale generate pe tot lanțul de producție și distribuție a berii. În timp ce impactul Covid-19 este din ce în ce mai restrâns, economia europeană se confruntă acum cu presiuni noi, suplimentare, care vor afecta consumatorii și vor genera poveri financiare mai mari și incertitudini în cazul multor companii.

Cifrele din 2021 arată că berea are un potențial puternic de a impulsiona redresarea Europei, prin adoptarea unor măsuri fiscale potrivite de către autorități. Creșterea moderată a pieței de bere la nivel european poate contribui la recuperarea a mai mult de jumătate din locurile de muncă pierdute și alte 4 miliarde euro taxe care urmează să fie plătite. Cu toate acestea, o revenire completă la nivelurile pre-pandemice se poate realiza doar în condițiile unei stabilități și predictibilități fiscale, putând astfel să:

  • readucă o valoare adăugată suplimentară în economie de 6,2 miliarde euro
  • recupereze încă 254.000 de locuri de muncă
  • aducă alte 6 miliarde euro în venituri fiscale la bugetele de stat

 Raportul Europe Economics poate fi descărcat de aici. Mai multe detalii și infografice despre impactul Covid asupra pieței de bere la nivel european se găsesc pe reconnect.beer.

Despre Asociația Berarii României

De 18 ani, Asociația Berarii României reprezintă vocea comună a industriei locale de bere. Obiectivele sale sunt să sprijine dezvoltarea unui sector durabil, să promoveze un mediu competițional transparent, să asigure un tratament egal și corect în fața instituțiilor de reglementare și să educe consumatorii de bere cu privire la beneficiile și consumul responsabil de bere. Din 2008, Asociația Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, aderând la organizația Berarii Europei, fondată în 1958 la Bruxelles.

Membrii săi actuali sunt importanți producători de bere din România: BERGENBIER SA, HEINEKEN România SA, UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD, URSUS BREWERIES și MARTENS, alături de microberăriile CLINICA DE BERE și SCORILO. Împreună, cei șapte producători furnizează 85% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociație fac parte și reprezentanți ai producătorilor de materii prime: SOUFFLET MALT ROMANIA și  ASOCIAȚIA PRODUCĂTORILOR DE HAMEI DIN ROMÂNIA.

Industria berii pune un accent deosebit pe managementul sustenabilității, în sensul eficientizării consumului de apă și de energie în producţia de bere sau în reducerea amprentei de CO2. De asemenea, industria berii este sectorul economiei cu cea mai mare pondere de ambalaje reutilizabile puse în circulație voluntar.