Schemă de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor

În ultima ședinț[ de Guvern a fost aprobată o Hotărâre prin care sectorul creșterii animalelor va beneficia de o schemă de ajutor de stat în anul 2024, în valoare de aproximativ 390 milioane de lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare.

Valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru anul 2024 se încadrează în plafonul total maxim al schemei de ajutor de stat pentru perioada 2023-2027, care este de 561.571.180 lei.

În urma actului aprobat în Ședința de astăzi, speciile taurine, bubaline, porcine și ecvine vor beneficia de 120,7 milioane lei, iar pentru speciile ovine și caprine va fi prevăzută suma de 269 milioane de lei.

Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv întreprinderilor individuale și familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin atestat de producător după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole.

Fondurile vor fi asigurate de la bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale.