Semănatul direct sau sistemul fără lucrări ale solului

Semănatul direct sau sistemul fără lucrări ale solului este cunoscut și sub denumirile de no-till, zero-till, zero-tillage, semănat în fantă, sistem cu mulci, sistem în mirişte, sistem ecologic. Semănatul direct presupune introducerea seminţei direct în miriştea culturii premergătoare, fără efectuarea nici unei lucrări anterioare de afânare a solului, cu excepţia deschiderii concomitent cu semănatul a unei benzi foarte înguste (fantă), de numai câţiva cm, pentru a permite introducerea seminţelor în sol.

Pentru practicarea semănatului direct, sunt necesare maşini speciale de semănat, care să asigure concomitent cu deschiderea fantei şi introducerea seminţelor în sol. Lucrările ca arătura, discuirea, grăpatul, praşilele mecanice nu se mai efectuează, suprafaţa solului după semănat fiind acoperită aproape în totalitate cu resturi vegetale. Controlul buruienilor, inclusiv pentru plantele prăşitoare, se efectuează doar prin metode chimice, cu ajutorul erbicidelor, şi/sau prin metode biologice dacă este posibil.

Semănatul direct în mirişte este considerat ca cel mai conservativ sistem de lucrare a solului, întrucât se apropie în cea mai mare măsură de starea de aşezare naturală a solului, de sub plantele perene.

Principalele avantaje ale sistemului de semănat direct sunt:

  • se reduce semnificativ riscului erozional şi creşte rezerva de apă din sol, datorită stării de aşezare mai compacte şi cantităţii mari de resturi vegetale de la suprafaţă, pe care practic o acoperă aproape în întregime, fiind cel mai util pe soluri situate pe pantă;
  • reducerea proceselor erozionale contribuie la scăderea riscului de poluare a apelor de suprafaţă din aval;
  • îmbunătăţirea regimului mişcării apei şi aerului în sol, prin creşterea permeabilităţii solului la apă şi aer, ca o consecinţă directă a modificării configuraţiei macroporilor;
  • sporirea cantităţii de materie organică de la suprafaţă îmbunătăţește caracteristicile structurale ale solului;
  • stimularea activităţii biologice, mai ales cea a macrofaunei şi prin aceasta creşterea macroporozităţii solului şi îmbunătăţirea proceselor de aeraţie;
  • reducerea temperaturii din sol, şi mai ales variaţiile mari de temperatură din primii 10 cm, în perioadele călduroase ale anului;
  • reducerea riscului compactării antropice datorită numărului mai mic de intrări pe teren, ca şi prezenţei resturilor vegetale de la suprafaţa solului care acţionează ca strat tampon;
  • îmbunătăţirea caracteristicilor de lucrabilitate şi traficabilitate din perioada de semănat şi recoltat, astfel că acestea se pot efectua în cadrul unui interval mai larg de umiditate (comparativ cu sistemul convenţional) şi, de asemenea, facilitarea recoltatului în perioade sau climate mai umede;
  • creşterea pe termen lung a gradului de fertilitate a solului, ca urmare a îmbunătăţirii stării fizice, chimice şi biologice şi a reducerii riscului degradării prin destructurare, eroziune şi compactare;
  • frecvent, recolta obţinută este aproape egală, sau mai mică cu cel mult 5-10 % faţă de cea realizată prin sistemul convenţional, iar în anii secetoşi aceasta poate fi chiar mai mare.

Dintre limitările sistemului de semănat direct amintim următoarele:

  • necesită investiţii destul de mari pentru o nouă sistemă de maşini agricole, sau modificarea şi adaptarea celei existente, astfel încât semănatul să se realizeze în condiţii cât mai aproape de optim, adică sămânţa să fie introdusă în sol la o adâncime corespunzătoare şi cât mai uniform, iar contactul cu solul să fie cât mai bun;
  • pentru controlul eficient al tuturor buruienilor există o puternică dependenţă faţă de erbicide, deoarece nu există posibilitatea combaterii mecanice a acestora;
  • controlul bolilor şi dăunătorilor este dificil, întrucât substanţele chimice nu pot fi încorporate în sol, iar reţinerea pe suprafaţa solului a unei cantităţi mari de resturi vegetale creează un mediu favorabil pentru proliferarea bolilor şi dăunătorilor;
  • este necesar un control regulat al bolilor şi dăunătorilor, iar la semănat este absolut obligatorie tratarea seminţelor;
  • în general, cantităţile de pesticide utilizate, comparativ cu sistemul convenţional, sunt mai mari;
  • fertilizanţii minerali care au grad redus de solubilitate, ca şi amendamentele şi îngrăşămintele organice, sunt dificil de utilizat, întrucât nu se pot încorpora în sol;
  • asolamentul de lungă durată cu plante contrastante este considerat ca un factor decisiv în reuşita semănatului direct;
  • germinaţia seminţelor, ca şi răsărirea lor, poate fi încetinită şi neuniformă, astfel încât acest sistem nu este recomandat în primăverile reci;
  • îngheţurile târzii de primăvară pot afecta într-o proporţie mai mare culturile de toamnă, comparativ cu sistemul convenţional, datorită stratului de mulci şi radiaţiei mai reduse a solului;
  • sistemul de semănat direct este pretabil pentru solurile care au textură grosieră şi medie, care sunt afânate şi bine drenate, fiind necorespunzător pe soluri cu textură fină şi drenaj deficitar, pe solurile care sunt deja puternic degradate prin eroziune sau prin compactare.