Reprezentantul Cotidianul Agricol a participat astăzi joi, 14 ianuarie, la cea de a 8-a ediţie a simpozionului „Soluții științifice inovatoare în agricultură”, eveniment organizat de partenerii Romchim Protect și Smart Agricultural Services – SAS, în condiţiile impuse de legislaţie, cu respectarea normelor de distanțare socială și siguranţă a sănătăţii.
Întâlnirea a avut loc într-un cadru restrâns, la sediul Romchim Protect din Filipești, județul Bacău, cu participarea presei agricole centrale, a fermierilor cheie, a managementului Romchim Protect şi a reprezentantului Agxecutive şi moderatorului, Florin Constantin.
În deschidere, fondatorul Romchim Protect, Ion Neculcea, a trecut în revistă istoricul companiei, punând accent pe inovația tehnică din 2021 și pe toate produsele lansate an de an.
„Romchim a demonstrat în fiecare an de activitate valențele sale în domeniul cercetării agricole dedicate aportului pe care chimia neinvazivă îl poate aduce obținerii unor producții mai mari și mai sănătoase în beneficiul consumatorului final. Şi în anul 2021, Romchim Protect a pus accentul pe o nouă gamă de soluţii inteligente, considerate pe drept cuvânt produsele viitorului”, a subliniat Ion Neculcea, director general Romchim Protect.
Prezentarea portofoliului de produse și a ofertei comerciale pentru primăvara anului 2021 a fost realizată de către directorul Smart Agricultural Services – SAS, Marius Gîrbea, cu focus pe AzoSulf cu tehnologie GeMIX, dar și pe celelalte 3 soluții inovatoare lansate în acest an: Cereal Max, EcoMax Equilibrium şi Rerum Eco. Marius Gîrbea a menționat faptul că EcoMax Equilibrum este cea mai bună soluție de fertilizare din această primăvară.
În cadrul discuțiilor a fost prezentată și experiența pe care a avut-o fermierul Gavrilă Tuchiluș care din 2014 a testat produsele autohtone, ca urmare a cercetării și științei românești și, totodată, a prețurilor mult mai mici. Concluzia trasă a fost că se poate obține eficiență sporită la costuri mai mici.
Punctul de maxim interes l-a reprezentat vizita organizată în cadrul uzinei Romchim Protect, cu prezentarea facilităților de producție şi a soluțiilor agricole, accentul fiind pus pe fertilizanţii lichizi, solizi și viitoarele investiții în fertilizanţi solizi granulați de specialitate.
La finalul evenimentului, organizatorii au răspuns întrebărilor participanţilor, dar şi celor adresate de reprezentanţii presei agricole. Evenimentul a reprezentat un pas spre normalitate şi a demonstrat că şi pe timp de pandemie, cercetarea, inovaţia şi producţia ţin pasul cu necesităţile vremurilor.
Felicitări şi mult succes Romchim Protect!