Târgul de Dragobete organizat în curtea MADR!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) organizează, în curtea instituției, cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, în perioada 23 – 25 februarie 2024, târgul de Dragobete.

Expozanții vor oferi consumatorilor o gamă variată de produse tradiționale, dar și produse locale diversificate și reprezentative pentru județele Alba, Argeș, Buzău, Botoșani, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Ilfov, Olt, Mureș, Sibiu, Suceava și Vâlcea.

Ca de fiecare dată, vizitatorii târgului vor putea alege produsele recunoscute pe sisteme de calitate europene care duc faima României peste hotare, precum Magiun de prune Topoloveni – Indicație Geografică Protejată (județul Argeș), Telemea de Sibiu – Indicație Geografică Protejată (județul Sibiu). Acestea constituie un exemplu pentru ceilalți producători ce își doresc recunoașterea la nivel european, aducând astfel plus valoare produselor obținute în zone în care tradiția și păstrarea legăturii cu arealul geografic este dovedită din generație în generație.

Membrii Cooperativei Agricole Caprirom din județul Dâmbovița îi vor întâmpina pe toți cei care vor veni la târg cu o gamă variată de legume și fructe proaspte, dar și produse lactate provenite de la ovine și caprine, din zona  Câlnic, județul Alba, produse alimentare obţinute conform reţetelor consacrate (Brânză telemea de oaie proaspătă, Brânză telemea de oaie maturată), produse din carne și sucuri naturale. Totodată, la târg se vor găsi: usturoi și ceapă din județul Buzău, miez de nucă și prune afumate din Vrancea, produse apicole din Olt și Sibiu, dar și produse lactate de la Sadu. De asemenea, din județul Covasna vor fi aduse produse montane și preparate din carne de mangaliță, din Mureș și Botoșani produse tradiționale din categoria panificație și patiserie (pâine de casă din cartofi, Cozonac Domnesc, poale în brâu sau alivenci), iar din Satu Mare vor fi oferite spre comercializare produse ecologice marca Allu (alune de pădure prăjite, alune de pădure prăjite cu sare, alune de pădure prăjite cu ciocolată, cremă de alune de pădure, ulei de alune de pădure presat la rece).

Din Oltenia de sub Munte, doamna Maria Spinciu va aduce carne afumată la garniță și cârnați din topor din Vâlcea, preparate după rețetele gastronomiei tradiționale specifice zonei. Bucatele tradiționale pot fi însoțite de un vin de la Cramele Viișoara și Auris care vor prezenta mai multe sortimente de vinuri.

Județul Suceava va fi reprezentat de produse lactate atestate tradițional, dar și diverse sortimente de zacuscă de casă, siropuri sau dulceață, preparate după rețete tradiționale bucovinene.

De la târg nu pot lipsi dulciurile, care reprezintă o bucurie atât pentru cei mari cât și pentru cei mici.

În acest weekend special, vă așteptăm să vă bucurați de deliciile tradiționale, să vă încântați simțurile cu arome autentice și să vă răsfățați sufletele cu muzică și dansuri românești tradiționale!

Târgul de Dragobete din curtea MADR va fi deschis din 23 până pe 24 februarie 2023 între orele 09.00-19:00, iar în ultima zi, 25 februarie 2024, programul va fi de la ora 09:00 până la ora 16:00.