UE simplifică procesul de aprobare și autorizare a biopesticidelor

Ca parte a tranziției UE către sisteme alimentare durabile și a activității de reducere a utilizării pesticidelor chimice în cadrul Strategiei Farm to Fork, UE a făcut un alt pas important pentru a asigura accesul la produse de protecție a plantelor biologice pentru utilizare în fermele din statele membre.

Statele membre au aprobat noi reguli pentru a facilita aprobarea microorganismelor pentru utilizare ca substanțe active în produsele de protecție a plantelor. Aceste noi reguli vor oferi fermierilor din UE opțiuni suplimentare pentru a înlocui produsele chimice de protecție a plantelor. Comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides, a declarat:

„Aducem vești bune fermierilor europeni pentru a-i ajuta să renunțe la utilizarea pesticidelor chimice. Produsele biologice pot proteja culturile cu un risc mai mic pentru sănătatea umană sau pentru mediu. Producerea alimentelor e un factor cheie al schimbărilor climatice și a degradării mediului și trebuie să realizăm această tranziție urgent. În cadrul Strategiei Farm to Fork, ne-am angajat să reducem cu 50% utilizarea pesticidelor chimice până în 2030 și, pentru a face acest lucru, este esențial să oferim alternative care ne respectă planeta și sănătatea. UE are printre cele mai înalte cerințe de mediu și un rol de lider în ceea ce privește sustenabilitatea sistemului sau alimentar – anunțul de astăzi este o dovadă concreta și tangibilă în acest sens.”

Odată cu aplicarea noilor reguli, așteptată până în noiembrie, aprobarea microorganismelor și autorizarea produselor de protecție a plantelor biologice care le conțin vor fi semnificativ mai rapide. Acest lucru va asigura faptul că noile soluții biologice care pot înlocui substanțele chimice vor fi introduse pe piață mai rapid. Noile reguli vor acorda prioritate evaluării științifice a proprietăților biologice și ecologice ale fiecărui microorganism, care va trebui să demonstreze siguranța lor, înainte ca microorganismele să poată fi aprobate ca substanțe active în produsele de protecție a plantelor.

Sursă:https://www.sanatateaplantelor.ro/ue-simplifica-procesul-de-aprobare-si-autorizare-a-biopesticidelor/