Uniunea Salvăm Tăranul Român atrage din nou atenția autorităților asupra practicilor comerciale neloiale din sectorul agro-alimentar

Uniunea Salvăm Tăranul Român își exprimă indignarea față de indolența, delăsarea autorităților și lipsa unui dialog real și concret cu producătorii agricoli mici și medii de legume și fructe, toate acestea culminând cu demararea procedurii de infringement de către Comisia Europeană, împotriva mai multor state membre, printre care şi România, pentru că nu au transpus în legislația națională regulile care interzic practicile comerciale neloiale în sectorul agro-alimentar, respectiv transpunerea în legislația națională a Directivei UE 2019/633 .

În acest context aducem la cunoștința opiniei publice că atât Uniunea Salvăm Țăranul Român dar și parte din entitățile membre individual au solicitat Guvernului României încă din anul 2020 transpunerea Directivei 2019/633 în legislația națională. Am atras atenția Guvernului României, dar și parlamentarilor de la acea vreme asupra faptului că, prin adoptarea Legii 28/2020 pentru modificarea Legii 312/2009 se introduc măsuri de natură să accentueze puterea comercianților de produse agricole, introducând astfel posibilitatea ca sub pretextul înțelegerii comerciale între furnizor și comerciant să se permită solicitarea de către comerciant a unor taxe și servicii.

Mai mult, în contextul crizei de lichiditate cu care se confruntă producătorii agricoli este de neînțeles decizia de a renunța la termenul de plată al comerciantului de 30 zile, în contextul în care Directiva 2019/633 menționează acest termen ca fiind limita maximă pentru produse agricole și alimentare. Inclusiv pentru produsele perisabile termenul de plată s-a mărit prin același act normativ de la 7 la 14 zile.

În mod cert modificările aduse prin Legea 28/2020 nu consolidează puterea comercială a furnizorilor, din contră, sunt de natură să accentueze și mai mult inegalitățile în puterea de negociere a furnizorilor și a comercianților, contrar obiectivelor asumate prin Directiva 2019/633. Într-un mediu de politică agricolă care este în mod vădit mai orientat spre piață decât în trecut, protecția împotriva practicilor comerciale neloiale a devenit mai importantă pentru operatorii care își desfășoară activitatea în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

Totodată, aducem la cunoștința opiniei publice faptul că Uniunea Salvăm Țăranul Român a transmis a Guvernului României în cadrul întâlnirii din data de 18.11.2020 un memoriu în cuprinsul căruia se regăsește solicitarea agricultorilor privind transpunerea Directivei 2019/633. De asemenea, este de neînțeles de ce această directivă nu a fost transmisă, deși Ministrul Agriculturii a declarat public în data de 27.05.2020: „Vom elimina toate aceste prevederi care au fost introduse în Legea 28 pe ultima sută de metri, ca să zic așa, și care nu aveau nicio legătură cu acțiunea de infringement pe care o pornise Comisia în 2017. Și dacă nu vom reuși să facem aceste modificări, pentru că va trebui să le facem în procedură de urgență prin lege, întrucât trebuie să implementăm Directiva 633 a Consiliului Europei privind practicile comerciale neloiale, în transpunerea Directivei o să prindem aceste modificări” (https://www.economica.net/problema-practicilor-comerciale-neloiale-din-industria-alimentara-revine-in-discu-ie-ministerul-lucreaza-la-transpunerea-directivei-ue_185045.html).

Este evident că Uniunea Salvăm Țăranul Român dar și parte din organizațiile componente individual au făcut nenumărate demersuri în vederea implementării Directivei 2019/633, încă de la începutul anului 2020, atașăm la prezenta solicitările uniunii dar și ale organizațiilor membre. Este surprinzător că în spațiul public au apărut declarații ale diferitelor organizații, care își arogă diferite comunicări privind transpunerea directivei, dar care nu au dat nici măcar un comunicat de susținere a noastră sau a măsurilor propuse încă de anul trecut, dar acum își arogă diferite demersuri.

Totodată, este un eșec al guvernării ținând cont că, în cadrul programului de guvernare printre priorități se regăsește și transpunerea Directivei 2019/633 (pag.13 pct.4 din Programul de Guvernare). Guvernul anterior dar și cel de acum aveau și au posibilitatea transpunerii Directivei 2019/633 prin Ordonanță de Urgență, urmând ca Parlamentul României să modifice odată cu ajungerea acesteia în Parlament, dar nu s-a dorit sumarea politică a unui astfel de act normativ. Totodată, Guvernul României are un punct de vedere privitor la Directiva 2019/633, punct de vedere transmis Parlamentului României referitor la propunerea legislativă privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, inițiată de domnul deputat PNL Cristian Buican (Bp.7/2021, L49/2021), dar este evident că Ministerul Agriculturii nu a fost în stare să își asume o Ordonanță de Urgență pe care să o promoveze.

Uniunea Salvăm Țăranul Român atrage atenția asupra faptului că legumicultorii sunt decapitalizați, deoarece prețurile oferite producătorilor sunt derizorii în ciuda faptului că în marile lanțuri de magazine, în magazinele de cartier, dar și în piețele agro-alimentare acestea sunt destul de ”piperate” pentru consumatorul final.

Uniunea Salvăm Țăranul Român solicită adoptarea de măsuri urgente pentru micii producători agricoli, în caz contrar suntem hotărâți să organizăm proteste pe termen nelimitat.

Atașăm la prezenta copii ale adreselor formulate de uniune și de organizațiile membre referitoare  la transpunerea Directivei 2019/633, programul de guvernare și declarațiile Ministrului Agriculturii.

Uniunea Salvăm Țăranul Român,

Păunel Ion

Membrii ”Uniunea Salvăm Țăranul Român”:

Federația Sindicatelor Democratice din Agricultură – Tudor Dorobanțu, președinte

Federația Națională a Lucrătorilor – Horațiu Raicu, Președinte

Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt – Ion Păunel, președinte

Asociația Legum-Ro-Fruct Sud-Vest Oltenia – Gogu Lucian, secretar General

Asociația Femeilor din Mediul Rural Olt – Popa Simona, Președinte

Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice Buzău –  Costel  Vânătoru

Cooperativa Agricolă Lunca Someșul Mic  Anca Marcu, director executiv 

Cooperativa Agricolă AgroTeamCoop Pleșoiu

Cooperativa Agricolă Dragostea de legume Scărișoara

Cooperativa Agricolă ROMANAȚIUL Urzica

Cooperativa Agricolă Legume de Vidra Lăcătuș Victor, director executiv 

Cooperativa Agricolă Legume de Glodeanu Sărat – Claudiu Breazu , președinte

Cooperativa Agricolă Roșiori de Ialomița – Valentin Cristea, președinte 

Federația Uniunea Producătorilor Agricoli și Organizațiilor Interprofesionale 

Asociația de Producători de Flori Muntenia – Călin Ion, Președinte

Asociația Producătorilor de legume ECOLEG – Fedorov Eusehnie

Asociația Națională a Tinerilor Producători de Legume și Alte Produse Zootehnice Matca – Ciocan Florinel, Președinte