Dintre bolile şi dăunătorii culturilor legumicole şi, în special, ale tomatelor, cel mai greu de combătut sunt cele care acţionează la nivelul solului. Costurile de combatere sunt extrem de ridicate din cauza cantităţilor mari de substanţe folosite la unitatea de suprafaţă, a manoperei de încorporare, ca să nu mai vorbim de efectul toxicităţii. Dăunătorul cel mai periculos al tomatelor, la nivelul sistemului radicular, este nematodul. Produce pagube importante culturilor de tomate, mai ales în spaţiile protejate. Pagube însemnate produc şi bolile vasculare care debutează la nivelul sistemului radicular decimând culturile de tomate.
După ani de cercetare, s-au obţinut linii cu rezistenţă genetică la boli şi, în mod special, la nematozi. Concomitent cu obţinerea acestor linii portaltoi, s-au obţinut şi linii altoi valoroase, cu o zestre genetică specială. În elaborarea tehnologiei de altoire, un accent deosebit s-a pus pe compatibilitatea cu liniile rustice care au un sistem radicular bine dezvoltat, capabil să exploreze straturile mai profunde ale solului. Tomatele altoite sunt mai viguroase. Producţia şi calitatea acesteia cresc cu peste 20%. Datorită rezistenţei ridicate faţă de boli şi dăunători numărul de tratamente chimice de combatere este mai mic, deci şi costurile sunt semnificativ reduse.
Altoirea tomatelor este complexă şi necesită stabilirea şi respectarea unor cerinţe specifice. Portaltoii trebuie să fie înzestraţi genetic cu o serie de caracteristici importante: rezistenţă la boli cu transmitere prin sol, rezistenţă la dăunătorii din sol (în special la nematozi) și rusticitate cu potenţial de dezvoltare a unui sistem radicular deosebit de viguros, capabil să exploreze un volum mare de sol şi să valorifice substanţele nutritive existente. La rândul său altoiul, de preferat hibrid F1, trebuie să aibă următoarele însuşiri: productivitate ridicată şi de calitate superioară, compatibilitate cu portaltoiul ales și adaptabilitate şi capacitate ridicată de fuzionare a plantelor.
Întreţinerea răsadurilor altoi şi portaltoi până la momentul altoirii se face con-form tehnologiei specifice. Altoirea propriu-zisă se realizează într-un spaţiu special amenajat, umbrit, cu lumină indirectă şi o temperatură de lucru de 18-24°C. Nu se fumează în timpul altoirii, iar dezinfecţia mâinilor, manşoanelor şi lamelor folosite la altoire este obligatorie. Altoirea se face când plantele sunt suficient de dezvoltate, au format rozetă de frunze adevărate şi au o înălţime de 12-14 cm, iar grosimea coletului este aceeaşi la ambii parteneri. Portaltoiul se taie cu lama la 45° la maxim 2 cm deasupra cubului nutritiv, de regulă, cu rezultate mai bune sub frunzele cotiledonale. După tăierea portaltoiului se fixează manşonul de altoire pe portaltoiul tăiat astfel încât să nu se strivească tulpina. Manşonul de altoire trebuie să fie din plastic sau silicon cu o lungime de 1,5-2 cm şi trebuie să etanşeze foarte bine zona de altoire. Altoiul tăiat şi el oblic la 45° se aşează în manşon, asigurându-se astfel un contact perfect cu portaltoiul.
Operaţiunea de altoire trebuie efectuată cu multă îndemânare, tăierea portaltoiului, fixarea manşonului şi a altoiului trebuie făcută într-un timp cât se poate de scurt pentru a preveni apariţia reacţiei de oxidare şi, implicit, ofilirea plantelor. Tăierea oblică la 45° este perfectă deoarece suprafaţa de contact dintre portaltoi şi altoi este mai mare, iar şansele de calusare sunt mai mari. După altoire plantele sunt transportate cu grijă la loc în răsadniţă, iar pentru reuşita calusării se umbresc. În felul acesta plantele nu se ofilesc. Umbrirea răsadurilor se poate realiza prin montarea unor tunele mici sau diverşi suporţi pe care se întinde folie de plastic de culoare închisă, agril. Cu rezultate bune, se pot folosi şi cearceafuri din pânză umezite. Temperatura optimă recomandată în interiorul tunelului este de 20-28°C, iar U.R. este de 96-100%. După 6-8 zile de la altoire se îndepărtează sistemul de umbrire şi plantele se întreţin conform tehnologiei standard.