Alunul, o afacere profitabilă

Alunul (Corylus avellana), este un arbust, care face parte din familia Betulaceae. El are o înălțime de 5 m, are frunze care cad toamna. Fructele sale fiind cunoscute de mii de ani ca fructe comestibile. Alunele aflate în comerț provin de la Corylus maxima, un arbust înrudit cu el.

Alunul face parte din categoria culturilor nucifere şi este o specie cu fructe plăcute la gust ce pot fi consumate fie în stare proaspătă, fie prelucrate în produse de cofetărie sau sub formă de uleiuri. Datorită conţinutului mare în proteine, vitamine, uleiuri şi săruri minerale, alunele sunt considerate un aliment hrănitor şi benefic organismului uman. Puţin pretenţios în ceea ce priveşte solul şi condiţiile de cultură, se întâlneşte pe teritoriul ţării noastre încă din vechi timpuri, însă nu în cadrul multor plantaţii. Din acest motiv, în special în ultima perioadă, această specie a reintrat în atenţia cultivatorilor care înfiinţează tot mai multe livezi, iar în câţiva ani vor putea pune la dispoziţia celor interesaţi alune crescute în România.

Alunul crește de regulă sub formă de tufe, cu tulpini drepte, puțin ramificate, ce ating o înălțime de 5 – 6 m. El crește rar ca arbore când însă poate atinge 10 m înălțime. Un arbust poate atinge vârsta de 80 – 100 de ani. Mugurii sunt acoperiți cu peri fini, ei fiind numiți popular mâțișori. Frunzele sunt zimțate pe margine, au o formă rotunjită fiind ascuțite la vârf. Fața dorsală a frunzei este acoperit de peri, iar pe fața ventrală se pot vedea nervurile.

Lemnul alunului de culoare alb roșiatică, este un lemn de esență relativ tare, dar puțin rezistent. Scoarța de culoare gălbui cenușie pe ramurile tinere este netedă, iar pe cele mai bătrâne au striuri longitudinale. Florile alunului sunt separate cele feminine de cele masculine, fiind numite popular mâțișori.

Fructele alunului sunt acoperite de coajă tare, care conține un miez bogat în vitaminele A, B, C și E, ca și în calciu, fier, fosfor și potasiu.

În flora spontană este răspândit aproape în toată Europa, Asia Mică , regiunea Balcani, Iran, Caucaz , prin păduri de foioase și mixte.

Alunul preferă regiunile cu climă oceanică umedă. El crește în pădurile luminoase de stejar, la liziera pădurilor, sau tufe pe marginea drumurilor agricole. Alunul este un arbust care trăiește în luminișuri, sau zone puțin umbrite, care sunt umede, fiind puțin pretențios în ce privește compoziția solului. Totuși nu crește pe soluri nisipoase sau acide.

Alunul rodeşte după aproximativ 4-5 ani de la plantare, iar din anul 6 se pot obţine producţii spre maximul capacităţii soiului plantat. Perioada de rodire variază între 15 şi 20 de ani, în funcţie de condiţiile pedoclimatice şi de îngrijirea acordată, iar cantitatea recoltată începe de la 2.000 kg/ha.

Recoltarea se realizează atunci când fructele ajung la dimensiunea specifică soiului, iar aluna este acoperită de o peliculă brun-roşcată. Se poate realiza mecanic sau manual, cu involucru se face la alunii tineri sau în cazul în care plantaţia este situată pe terenuri greu accesibile. Fără involucru se face atunci când fructele au căzut de pe ramuri. Odată recoltate, alunele trebuie uscate; se pot lăsa chiar și la soare, apoi depozitate în spaţii aerisite.

Valorificarea poate aduce venituri considerabile, mai ales dacă se exportă, preţurile începând de la 3 euro/kg și putând ajunge chiar și la 30 de euro/kg. Miezul poate fi consumat crud sau prăjit; se pot prepara produse de cofetărie (aceasta fiind principala şi cea mai avantajoasă piaţă de desfacere) sau poate fi transformat în făină. Uleiul de alune poate fi folosit pentru pregătirea cremelor, la fabricarea lacurilor industriale, a săpunurilor, în industria farmaceutică sau ca lubrifiant pentru pictură. Nu doar miezul poate fi valorificat, ci şi frunzele sau scoarţa.

Frunzele se pot folosi pentru prepararea ceaiului care este recomandat pentru insuficienţe hepatice, restabilirea elasticităţii ţesutului pulmonar, astm bronşic ş.a.m.d., dar mai pot fi folosite şi pentru băi deoarece au proprietăţii homeostatice şi se folosesc în tratamentul varicelor. Scoarţa alunului, frunzele şi fructele conţin tanin, motiv pentru care este folosit în tăbăcitul şi vopsitul pieilor.