Zilele acestea putem constata că temperatura aerului depășește 25°C în multe zone din sudul României deși este final de octombrie! Temperaturile anormal de mari favorizează apariția afidelor, dar și atacul larvelor de musca cerealelor, mai ales acolo unde sămânța a fost tratată doar cu fungicid.
La o vizită în câmp se pot observă plantele atacate de larvele musca cerealelor: frunza centrală a acestora este ofilită, iar dacă este smulsă se desprinde cu ușurință. Pentru o identificare mai exactă se poate îndepărta ultima frunză (îngălbenită sau uscată), iar la baza tulpinii se depistează larva.
De asemenea, și afidele sunt destul de ușor de văzut pe frunze, cu condiția să se respecte câteva reguli de observație:
• să se monitorizeze în special zonele cu risc de apariție;
• să se caute prezența afidelor pe serii de câte 10 plante, la 5 rânduri distanță;
• să se realizeze monitorizarea în cele mai calde ore ale zilei (în condiții de frig și ploaie, afidele sunt mai greu de observat deoarece sunt poziționate în inserția frunzelor).
În aceste situații, se impune efectuarea tratamentului cu insecticidul FASTER GOLD 50 EC în doză de 0.1 l/ha.
Pentru mai multe detalii despre oferta noastră vă rugăm să apelați la reprezentanții ALCEDO din zona dumneavoastră. Informații găsiți și în aplicația ALCEDO, disponibilă în AppStore sau Google Play: https://aplicatia.alcedo.ro/
Echipa ALCEDO
