Atenție la bolile foliare la cerealele păioase în tratamentul 2 (T2)!

În sfârșit a venit ploaia mult așteptată în majoritatea zonelor țării!

Dar după ploaie vor veni și problemele! Odată cu creșterea umidității, pe un fond bogat de masă foliară, cresc și condițiile pentru dezvoltarea agenților patogeni.

Dacă în T1 vorbeam de făinare (Erysiphe gramins), septorioză (Septoria tritici), pătarea reticulara brună (Pyrenophora teres), etc, boli care afectează în special aparatul foliar, acum apar boli care pe lângă aparatul foliar afectează și spicul, așa cum este rugina (Puccinia spp.).

Poate mulți fermieri nici nu au făcut tratamentul 1, pe fondul de secetă din luna aprilie, aici presiunea de infecție fiind și mai mare.

Important este că fermierii să facă vizite cât mai dese în câmp, urmărind atent culturile și, atunci când apare problema, să intervină imediat, alegând soluțiile cele mai bune… așa cum nouă ne place să spunem, să aleagă “soluții iscusite”.

Ce produse vă poate oferi compania ALCEDO?

Acolo unde încă avem doar câteva probleme cu bolile foliare se poate interveni numai cu:

  • TOPGUARD 25 SC (flutriafol 250 g/l) 0,5 l/ha la grâu și orz;
  • TOPSIN 500 SC (tiofanat metal 500 g/l) 1,250 l/ha la grâu și orz;
  • alt produs cu o singură substanță activă, aplicate singure sau combinate.

Dar pentru că suntem la tratamentul 2, când numărul agenților patogeni este mult mai mare și trebuie să protejăm atât spicul, cât și aparatul foliar care trebue să “hrănească” acest spic, intervenim cu fungicide mai complexe, cu 2-3 substanțe active, așa cum sunt:

  • IMPULSE PRO 425 EC (protioconazol 53 g/l+spiroxamina 224 g/l+tebuconazol 148 g/l) 0,6 l/ha grâu, orz, orzoiaca pentru complexul de boli foliare și 0,8 l/ha pentru fuzarioza la grâu;
  • MIRADOR XTRA (azoxistrobin 200 g/l+ciproconazol 80 g/l) 0,5 l/ha la grâu și 0,75 l/ha la orz, dar și altele.

Puteți achiziționă produsele separat sau pachete comerciale, care sunt mult mai avantajoase, din punct de vedere al prețului,  așa cum este pachetul TOPGUARD 25 SC+COMET (pachetul este disponibil pentru o suprafață cultivată multiplu de 10 ha). Este greu să spunem acum câte tratamente se vor face în acest an, încă nu știm cum evoluează vremea, în mod sigur pe lângă tratamentul 2 vă trebui să intervenim și cu tratamentul 3, mai ales pentru agenții patogeni care atacă spicul așa sum este fuzarioza (Fusarium culmorum), dar despre acest tratament vom vorbi la momentul potrivit. După cum vedeți, ALCEDO  vă oferă o gamă variată de produse, important este să se facă o determinare  corectă a agenților patogeni și să se intervină la timp, pentru a stopa sau limita pagubele produse de aceștia. Așadar fiți vigilenți și cereți ajutorul echipei ALCEDO, pentru că este “de 30 de ani prietenul fermierilor iscusiți”!

Dr. Ing. Sorin Ștefan Director Tehnic ALCEDO