Autori: Dr. Ec. Ancuța Marin și Dr. Ec. Steliana Rodino – ICEADR București
Tranziția către un model de bioeconomie circulară reprezintă răspunsul al societății contemporane la realitățile secolului XXI, marcând trecerea de la o economie liniară bazată pe consum intensiv la una regenerativă. Deși sustenabilitatea este un obiectiv global asumat încă de la Conferința de la Rio din 1992, modelul economic actual continuă să exercite presiune asupra ecosistemelor planetare, manifestată prin epuizarea resurselor naturale, poluare persistentă și uneori chiar degradarea capitalului natural.
Bioeconomia circulară apare ca un cadru integrat, ce îmbină utilizarea responsabilă a resurselor biologice regenerabile cu principiile economiei circulare, vizând minimizarea deșeurilor și valorificarea deplină a ciclurilor naturale. Această paradigmă depășește simpla gestionare a biomasei prin adoptarea unui design regenerativ. Bioeconomia circulară propune o reconfigurare a sistemelor industriale astfel încât produsele și procesele sunt proiectate pentru ca materialele să circule perpetuu în cicluri biologice sau tehnice, eliminând la minim noțiunea de deșeu. Astfel, prin tranziția de la modelul liniar tradițional la fluxuri economice circulare și regenerative, resursele sunt menținute la un nivel maxim de utilitate și valoare, susținând simultan eficiența economică și sănătatea ecosistemelor globale.
La nivel strategic, baza acestei transformări este asigurată de cadrul legislativ european în cadrul căruia Strategia UE privind bioeconomia, actualizată în 2018, joacă un rol central. Documentul subliniază necesitatea consolidării legăturii dintre economie, societate și mediu, promovând o utilizare inteligentă a resurselor provenite din agricultură, silvicultură și acvacultură. Această viziune este potențată de Pactul Verde European, lansat în 2019, care stabilește obiectivul unei Europe neutre din punct de vedere climatic până în anul 2050. În cadrul Pactul Verde European, Planul de acțiune pentru economia circulară din 2020 introduce măsuri concrete pentru reducerea presiunii asupra resurselor naturale, vizând sectoare cu impact major precum textilele, construcțiile, electronicele și ambalajele. Strategia europeană urmărește protecția mediului și stimularea competitivității prin inovare în sectoarele bio-intensive, transformând sustenabilitatea într-un avantaj economic strategic.
În România, procesul de integrare a bioeconomiei circulare, în politicile publice, a cunoscut o accelerare notabilă în ultimii ani, cu toate că faza de implementare practică se află încă într-un stadiu incipient. Pilonul central al acestui demers este Strategia Națională privind Economia Circulară (SNEC). Acest document reprezintă foaia de parcurs pentru abandonarea modelului „a lua – a fabrica – a consuma – a arunca”, punând accent pe eficiența utilizării resurselor și pe integrarea materialelor secundare în circuitele de producție. SNEC este susținută complementar de „Strategia pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar 2020–2030”, care vizează crearea unui sistem competitiv și rezilient prin practici agricole durabile. Mai mult, potențialul biomasei ca resursă energetică regenerabilă este recunoscut în „Strategia Energetică a României 2025–2035”, fiind considerată o componentă cheie pentru diversificarea mixului energetic național.
Un instrument financiar și de reformă important pentru succesul acestor politici este Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin Componenta 3, dedicată în mod specific managementului deșeurilor, statul român a alocat resurse substanțiale pentru dezvoltarea infrastructurii de colectare separată și valorificare a reziduurilor, cu un accent deosebit pe fracția biodegradabilă. Investițiile programate vizează construcția unor instalații moderne de compostare, unități de digestie anaerobă și sisteme de transformare a biomasei în biogaz, sprijinind astfel formarea unor lanțuri valorice circulare la nivel regional și local.
Deși analiza indicatorilor Eurostat arată diferențe între direcțiile strategice asumate de România și performanțele actuale, aceste rezultate oferă în același timp un punct de plecare clar pentru accelerarea tranziției către bioeconomia circulară. Un exemplu relevant este indicatorul privind amprenta materială (material footprint), care reflectă cantitatea de resurse necesare pentru a susține activitatea economică și nivelul de trai. În timp ce media UE-27 s-a stabilizat în jurul a 14 tone per locuitor în 2023, România se situează la 33,1 tone. Această poziție oferă un potențial semnificativ de îmbunătățire, indicând o oportunitate de creștere a eficienței în utilizarea resurselor și de consolidare a lanțurilor de valoare cu intensitate materială redusă.
Evoluții similare se observă și în managementul deșeurilor municipale, unde există spațiu pentru recuperare, dar și exemple europene care demonstrează că progrese rapide sunt posibile. Modele precum cel al Slovaciei, care a crescut rata de reciclare de la 10,4% în 2014 la aproape 50% în 2022, arată că transformări substanțiale pot fi realizate atunci când infrastructura, politicile publice și comportamentele cetățenilor evoluează în aceeași direcție.
În România, ratele de reciclare pentru hârtie, carton și metal sunt deja încurajatoare, iar consolidarea infrastructurii și îmbunătățirea colectării separate pot accelera progresele și în cazul plasticului, unde doar materialele efectiv reintegrate în circuitul economic sunt contabilizate. Indicatorii existenți sugerează astfel un potențial real de îmbunătățire, prin modernizarea infrastructurii, adoptarea unor practici de consum mai responsabile și dezvoltarea unor sisteme de sortare mai performante.
O analiza multicriterială a indicatorilor bioeconoimiei circulare pentru perioada 2014-2022 evidențiază o evoluție asimetrică a acestui sector în România, deși indexul compozit general a cunoscut o creștere modestă, de la 3,14 la 3,45. Dimensiunea socială a înregistrat cel mai mare salt, atingând nivelul de referință al UE prin îmbunătățirea rezilienței sistemului și scăderea dependenței de importuri de materii prime. Totuși, dimensiunea economică rămâne punctul vulnerabil al tranziției. Scorul scăzut în această arie reflectă o capacitate redusă de valorificare economică a inovațiilor verzi. Investițiile private în economia circulară și productivitatea resurselor sunt mult sub media europeană, ceea ce sugerează că sprijinul politic nu s-a tradus încă într-un mediu antreprenorial dinamic, capabil să genereze valoare adăugată din deșeuri.
În final, pentru ca România să atingă o convergență circulară reală cu partenerii europeni, este imperativă consolidarea politicilor de stimulare a investițiilor în tehnologii bio-based și accelerarea reformelor în infrastructura de reciclare. Tranziția către o bioeconomie circulară integrată necesită o abordare holistică, care să combine educarea consumatorilor cu subvenții pentru inovație și reglementări stricte privind gestionarea deșeurilor alimentare și industriale.