Bolile şi dăunătorii agrişului

Dacă ieri am prezentat materialul legat de cultura agrişului şi beneficiile curative ale fructelor, vom continua astăzi cu bolile şi dăunătorii acestei culturi.

Printre bolile agrişului se regăsesc: Făinarea – Sphaerotheca mors-uvae, Antracnoza – Pseudopeziza ribis şi Rugina – Cronartium ribicola.

Făinarea – Sphaerotheca mors-uvae  este o boală originară din America, fiind observată şi descrisă pentru prima oară în acest continent de către L.D. Schweinitz în anul 1833. La noi în ţară boala este frecventă şi uneori produce pagube importante. Ciuperca parazitează frunzele, lăstarii tineri şi fructele. Pe frunze apar pete albicioase, formate din miceliul ciupercii, vizibile pe ambele feţe. Frunzele rămân mici, iar pâsla miceliană de pe suprafaţa acestora capătă un aspect prăfos datorită formării sporilor. Frunzele cad, plantele se dezvoltă anormal, produc puţin, iar rezistenţa la ger a tulpinilor este redusă.

Atacul pe lăstari se manifestă începând cu luna mai. Ciuperca formează pâsle miceliene albicioase, prăfoase care înconjură lăstarii pe porţiuni mai mari sau mai mici şi împiedică diferenţierea mugurilor de rod pentru anul următor. Atacul pe fructe este asemănător cu cel de pe lăstari. Fructele tinere se înnegresc şi se zbârcesc; fructele mai evoluate prezintă pete pâsloase albicioase, apoi cenuşii-brunii, în dreptul cărora ţesuturile se necrozează şi întreg fructul este cuprins de un putregai uscat sau umed (în funcţie de umiditatea atmosferică). În timpul verii (iulie-august), pâslele miceliene albicioase şi capătă o coloraţie, o nuanţă, cenuşie-brună, datorită formării unui număr mare de fructificaţii de rezistenţă (cleistotecii) cu spori. Iernarea ciupercii are loc prin miceliul de rezistenţă localizat în lăstari şi muguri sau prin cleistotecii. Boala este mult favorizată de excesul de umiditate şi de prezenţa sporilor duşi de către vânt.

În plantaţii se recomandă tăierea lăstarilor atacaţi şi arderea lor, precum şi îngroparea frunzelor atacate sub brazdă, prin arături adânci. Tratamentele fitosanitare în timpul repausului vegetativ să se facă cu: zeamă sulfocalcică de 28° Be-20 %, sau polisulfură de bariu 6 %. În timpul vegetaţiei se recomandă produse din grupe chimice diferite.

Antracnoza – Pseudopeziza ribis este o  boală este des întâlnită în plantaţiile de agriş şi coacăz din S.U.A. şi Europa, fiind semnalată în anul 1922 şi în Australia. Este prezentă în toate zonele din ţara noastră unde se cultivă agrişul şi coacăzul, putând produce desfrunzirea masivă a acestor plante în anii ploioşi. Ciuperca parazitează în special frunzele deşi, în alte ţări (S.U.A.) atacul pe lăstari şi fructe este foarte des întâlnit şi păgubitor. Frunzele parazitate prezintă numeroase pete de 1-2 mm în diametru, de formă circulară şi de culoare brună cu nuanţă roşcată (când atacul se manifestă pe coacăzul negru). În centrul acestor pete, ţesuturile se brunifică, iar ciuperca formează gheme de miceliu pe care apar sporii; petele se pot uni, se întind, iar ţesuturile neparazitate se îngălbenesc şi frunzele cad în masă. Deseori, lăstarii rămân desfrunziţi chiar în luna august. Atacul pe lăstari prezintă la nivelul scoarţei pete alungite, brunii, evoluând în mici cancere deschise. În cazuri mai rare, atacul pe codiţe şi fructe, duce la zbârcirea şi căderea acestora. Plantele sunt puternic debilitate, nu mai fructifică normal, iar rezistenţa lor la ger scade mult.

Sporii formaţi pe ţesuturile parazitate răspândesc boala, producându-se infecţii în special pe timp umed. Temperatura optimă de germinare a sporilor variază între 15-25oC, iar perioada între două infecţii este de 1-2 săptămâni. Iernarea parazitului are loc fie sub formă de spori, ce sunt rezistenţi la temperaturi scăzute, fie ca miceliu de infecţie în scoarţă sau miceliu uscat în frunzele căzute, din care în primăvară se vor forma fructificaţii de rezistenţă cu spori, ce vor asigura infecţiile primare în primăvară. Antracnoza produce pagube mai mari prin defolierea agrişului şi coacăzului în regiunile umede cu veri mai răcoroase.

Se vor îndepărta lăstarii atacaţi şi se vor arde, iar frunzele căzute se vor încorpora prin arătură adâncă sub brazdă. Se vor cultiva soiuri rezistente. Tratamentele fitosanitare în timpul iernii se vor face cu produse cuprice până în momentul umflării mugurilor. În perioada de vegetaţie sunt necesare 3-5 tratamente cu o gamă diversă de produse.

Rugina – Cronartium ribicola este întâlnită pretutindeni unde plantele se găsesc în flora spontană sau sunt cultivate şi unde pinul, pe care se formează sporii ciupercii, se află în apropierea acestora.

Pe frunzele şi ramurile de pin de vârste variate, se formează sporii în dreptul unor pete galbene de 3-4 mm în diametru, de pe care se scurge un suc dulceag, des vizitat de către insecte. După şase luni până la doi ani, pe scoarţa ramurilor atacate apar fructificaţiile ciupercii sub forma unor băşicuţe albicioase, care pun în libertate sporii şi capătă o coloraţie galbenă. Sporii produc infecţii sau rezistă peste iarnă în interiorul fructificaţiilor. Scoarţa ramurilor de pin parazitată de către ciupercă, capătă băşicări pronunţate, luând un aspect canceros. Ramurile atacate se usucă în întregime, ceea ce duce la epuizarea an de an a plantelor din parcuri sau masive păduroase. Sporii sunt transportaţi prin vânt la distanţe relativ mici (1200-1500 m) dar insectele îi duc la distanţe mai mari. Ei produc infecţii pe frunzele diferitelor specii şi soiuri de agriş.

Plantele de agriş infectate prezintă numeroase pete galbene pe partea superioară a limbului. Pe partea inferioară a frunzelor, ciuperca formează nişte vezicule brunii, care sunt grupurile de spori de vară. Acestea crapă şi pun în libertate sporii sub forma unui praf galben. Printre sporii de vară se formează şi sporii de rezistenţă, de culoare brune-gălbui. Aceştia formează coloane lungi de câţiva milimetri, determinând apariţia unor peri, în special de-a lungul nervurilor principale, iar apoi pe toată suprafaţa inferioară a frunzei. Frunzele atacate se îngălbenesc şi cad, iar lăstarii rămân desfrunziţi înainte de sosirea toamnei şi neputându-se lignifica, degeră uşor în timpul iernii. Fructele rămân mici şi nu se maturează normal.

În vară (iulie – august) se formează grupuri de spori ce produc infecţii repetate în vară, dar rezistă şi iarna. După ce iernează, sporii de rezistenţă germinează şi infectează pinul, pe care ciuperca formează alte generaţii de spori. Se va avea în vedere ca plantaţiile de agriș să fie amplasate la distanţe cât mai mari (8-10 km) de masivele de pin. De asemenea, pentru a proteja pepinierele de pin, se vor lua măsuri ca în apropiere să nu existe plante de Ribes sp. Se vor aplica stropiri cu substanţe carbamice (Mancozeb 80-0,2%).

Printre dăunătorii agrişului se numără : Păduchele verde al mărului, Cotarul agrișului şi Sfredelitorul tulpinilor.

Păduchele verde al mărului  este un dăunător  foarte periculos pentru că poate dezvolta până la 12 generații pe an. Afidele prezintă colonii pe partea inferioară a frunzelor, care se răsucesc, îngălbenesc, se usucă și cad. Cel mai puternic atac se manifestă în mai-iunie și corespunde perioadei de creștere intensivă a lăstarilor.

Cotarul agrișului  este undăunător cu o sigură generație pe an, care atacă primăvara, când larvele rod mugurii, frunzele și inflorescențele. Pentru că iernează ca larvă, în cuiburi confecționate din frunze sau sub frunze, se recomandă măsuri de igienă culturală, prin strângerea și arderea frunzelor.

Sfredelitorul tulpinilor  este dăunător extrem de păgubitor, cu larve care se hrănesc cu măduva lăstarilor și tulpinilor sau cu lemn. La un atac masiv, plantele se usucă în totalitate.