Buruieni, boli, dăunători și tratamente la cultura de tomate!

Combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor este una dintre cele mai complexe şi pretenţioase lucrări, din cauza incidenţei mari a patogenilor, insectelor şi acarienilor. Fiecare dintre ele trebuie abordată cu multă grijă și fără niciun rabat de la calitatea produselor și perioada recomandată pentru aplicarea lor.

Pentru combaterea buruienilor, se poate folosi erbicidul Stomp® Aqua, ce are drept substanță activă Pendimetalinul și care combate buruienile anuale monocotiledonate și pe unele dicotiledonate. Se aplică în doză de 1-3 l/ha, înaintea transplantării.

Boli care pot să afecteze cultura de tomate și tratamentele pentru combaterea lor

Cele mai frecvente boli care afectează cultura de roșii sunt:

Mana la tomate
  • Mana – afectează toate organele plantei, în afară de rădăcini. Pe frunze, la vârful și pe marginea foliolelor apar pete de culoare verde-cenușiu închis. Pe partea inferioară a petelor se poate observa un puf albicios, care apare în condiții de umiditate. Țesuturile atacate se brunifică și se usucă. În culturile din solarii, atacul poate evolua foarte repede. Foarte grav este și atacul pe fructe, care pot fi afectate în orice fază de dezvoltare: la început, apar pete galben-verzui, care apoi devin brune. Țesutul din dreptul petelor devine tare și denivelat. Infecția afectează și pulpa fructelor. Se transmite de la un an la altul prin fructele de tomate rămase în sol.. În timpul vegetației, boala se propagă prin conidii. În solarii, mana găsește condiții favorabile când există diferențe mari de temperatură între zi și noapte și se formează foarte mult condens.
  • Pătarea cafenie – atacul apare întâi pe frunzele de la baza plantei. La început, apar pete de decolorare pe ambele fețe ale frunzei. Apoi, pe fața superioară a frunzei, se intensifică nuanța galbenă, iar pe partea inferioară, apare un puf de culoare cafenie. La un atac puternic, frunzele se usucă. Boala este specifică pentru spațiile protejate. Se transmite de la un an la altul prin miceliul de pe resturile de plante atacate. Boala este favorizată de umiditatea ridicată, temperatura moderată și lipsa aerisirii.
Făinarea la tomate
  • Făinarea – sunt atacate numai frunzele, la început, cele de la baza plantei. Pe frunzele atacate apar pete galben-aurii pe partea superioară a acestora, care apoi se acoperă cu fructificațiile ciupercii, sub forma unui praf. Ulterior, fructificațiile ciupercii se extind inclusiv pe partea inferioară a frunzelor. Frunzele atacate se necrozează și se usucă. Agentul patogen se transmite prin miceliul de pe resturile vegetale atacate. În timpul vegetației, se răspândește prin conidii.
  • Putregaiul cenușiu – atacul specific este pe fructe, dar agentul patogen poate ataca și tulpina și frunzele. Atacul pe fructe are loc, în general, pe fructele verzi și începe în zona pedunculului, sub forma unor pete cenușii, apoase, care apoi evoluează în zona vârfului. În numeroase cazuri, pulpa fructului este transformată într-o masă apoasă. Boala este foarte periculoasă, mai ales în sere și solarii. Agentul patogen atacă numeroase plante de cultură. Se transmite de la un an la altul, prin miceliul de pe resturile vegetale de la diferite plante atacate. Poate forma organe de rezistență, numite scleroți. În timpul vegetației, se răspândește prin conidii.
  • Septorioza – la început, atacul are loc pe frunzele bazale, pe care se formează mici pete circulare. Petele își măresc, apoi, dimensiunea, se colorează în brun pe margine și în alb-cenușiu în centru. Pe zona centrală se formează fructificațiile ciupercii. Țesuturile atacate se necrozează și se usucă începând de la baza plantei. Boala se transmite prin miceliul de rezistență de pe resturile de plante atacate. În timpul vegetației se propagă prin picnospori, care sunt purtați de vânt, și prin insectele care se așază pe frunze, unde produc noi infecții.
  • Alternarioza tomatelor – atacă toate organele plantei. Pe frunze se formează pete brune, aproape rotunde, care în interior prezintă zone concentrice. Petele se măresc și cuprind întreaga frunză. Fructele sunt foarte sensibile la atacul de alternarioză. Pe acestea se formează pete rotunde de culoare brună. Ulterior, petele se înnegresc, devin lucioase și ușor concentrice. Boala se transmite de la un an la altul, prin miceliul de rezistență din sol sau de pe resturile vegetale. În timpul vegetației, se răspândește prin conidii purtate de vânt.

Pentru combaterea lor, se aplică:

  • Cabrio® Top – tratamente la tomate după plantare cât și mișcare translaminară în plantă, fiind o soluție eficientă pentru combaterea simultană a: manei, făinării, pătării albe, pătării cafenii, alternariozei.
  • Dagonis® – fungicid polivalent, ușor de folosit, care combină două substanțe active inovatoare, fluxapiroxad (grupa SDHI) și difenoconazol (triazol), pentru un control de lungă durată asupra unui spectru larg de boli. Se poate aplica la peste 20 de culturi, simplificând activitatea în fermă și asigurând producătorilor rentabilitate și profitabilitate.
  • Scala® – cel mai nou fungicid care asigură o eficacitate foarte ridicată, dată de modul complex de acțiune: de contact, translaminar și sub formă de vapori. Asigură flexibilitate în tehnologia de protecție și combate eficient putregaiul cenușiu.
  • Polyram® DF – un fungicid cu acţiune multi-site pe bază de metiram, din grupa ditiocarbamaţilor. Ajută la combaterea alternariozei, manei, pătării albe și pătării cafenii.
  • Signum® – un produs cu o combinaţie de două substanţe active cu moduri de acţiune diferite: boscalid, din grupa carboxamide, şi piraclostrobin (substanţă activă renumită din grupa strobilurinelor). La cultura de tomate are eficacitate bună în combaterea putregaiului cenuşiu și contribuie la obținerea de tomate mai ferme, cu durată de păstrare mai lungă, având efecte AgCelence.
  • Zetanil® – fungicid eficient, cu rezistență la spălare și o fereastră largă de aplicare. Grație celor două substanțe active, Zoxamid și Cimoxanil, se asigură o eficacitate ridicată împotriva manei, având un efect preventiv și curativ.
  • Novicure® – este un fungicid și bactericid care poate combate alternarioza și mana la tomate. Nu creează rezistență față de formele ce pot apărea în urma folosirii fungicidelor sistemice și oferă performanță de top și în culturile ecologice.

În funcție de presiunea de infecție, se recomandă 1-2 tratamente cu Dagonis și 1 tratament cu Scala® .

În cazul în care suprafața pe care cultivi tomatele nu este foarte mare, pentru combaterea bolilor, poți folosi produse microambalate de la BASF, care vine în sprijinul micilor fermieri ce își doresc produse foarte performante pentru cultura lor, indiferent de mărimea suprafeței.

Tratamente la tomate după plantare

Schema de tratamente la tomate după plantare poate include aplicarea unor măsuri fitosanitare care previn căderea plăntuțelor. Fungicidele AgCelence® au un mod de acțiune caracteristic, care susține mecanismele naturale de apărare ale plantei și potențialul genetic al acesteia, asigurând o mai bună vitalitate a plantei și toleranță crescută față de factorii de stres abiotici.

Pentru cultura de tomate, Polyram® DF se poate folosi suplimentar față de combaterea atacului de mană (Phytophtora infestans) și pentru a combate pătarea albă (Septoria lycopersici), pătarea cafenie (Cladosporium fulvum) și alternarioza (Alternaria solani). Doza recomandată este de 0,2%, cu un timp de pauză de 7-14 zile.

Produsul Alverde® acționează ca agent de hrănire, având acțiune inițială de contact și activitate translaminară moderată. Alverde® atacă sistemul nervos al insectelor, blocând în poziția închis canalul de sodium. Noua substanță activă, metaflumizon, acționează rapid și cu performanțe deosebite împotriva omizii fructelor și moliei miniere a frunzelor de tomate.

Dăunători care pot să afecteze cultura de tomate. Cum prevenim dezvoltarea lor?

Printre cei mai comuni dăunători din culturile de tomate se numără:

Omida fructelor (Helicoverpa armigera) – dăunătorul are 2-3 generații pe an. Iernează în stadiul de crisalidă, în sol, la adâncimi de până la 20 cm. Adulții apar la sfârșit de aprilie, început de mai. La câteva zile după apariție, încep depunerea de ouă pe partea inferioară a frunzelor. Incubația durează în jur de o săptămână, în funcție de temperatură. Larvele trec prin numeroase vârste larvare. Când ajung la o dezvoltare completă, larvele pătrund în sol, unde se transformă în crisalidă, și ciclul se reia. Fiind un dăunător polifag, dintre legume, atacă în principal tomatele și ardeii. Larvele de vârsta I și vârsta a II-a rod frunzele plantelor de cultură, pe care produc perforații. Începând cu vârsta a III-a, larvele pătrund în interiorul fructelor, unde distrug semințele și țesuturile, astfel încât tomatele își pierd valoarea comercială.

Molia minieră a frunzelor de tomate (Tuta absoluta) – poate avea până la 10-12 generații pe an. Poate ierna în diferite stadii de dezvoltare (ou, pupă etc.). Femelele depun ouă cilindrice, din care ies larve de culoare verde-gălbui, care pătrund în organele plantelor. La completa maturitate se transformă în pupă, fie în galeriile formate, fie în sol. Apoi, apar adulții și ciclul se reia. Originară din America de Sud, molia minieră a frunzelor de tomate a apărut de curând și în Europa. Tuta absoluta este un micro-fluture aparținând ordinului Lepidoptera. Dăunătorul atacă în principal tomatele, dar și alte plante din familia Solanaceae. La tomate, larvele atacă toate părțile verzi ale plantelor – frunze, lăstari, flori, fructe – pagubele putând ajunge chiar și la 100%. În frunze, larvele consumă zona dintre cele două epiderme (mezofil), formând minele caracteristice. Fructele pot fi atacate în perioada cuprinsă între formare și maturitate, larvele pătrunzând mai ales în zona superioară a fructului (din jurul caliciului), unde formează galerii.

Ce insecticid poți folosi pentru cultura de tomate?

Pentru a ține departe dăunătorii, se poate aplica un tratament cu ALVERDE® – un insecticid care conține metaflumizon, având un nou mod de acțiune. Are înaltă eficacitate împotriva moliei miniere (Tuta absoluta) și omizii fructelor (Helicoverpa armigera).